dintr-o iarna

la fiecare patru ani de ziua mea se nimerea cate un congres. in 1989, mai fusese unul. ultimul. apoi imi amintesc — era noapte — iar mama — cum toata casa era ascultata de securisti — imi povestea afara ca la timisoara mor oameni. a doua zi tata intra in tara dintr-o delegatie. si granitele s-au inchis. au fost primele (si ultimele) zile cand l-am auzit pe bunicul injurand (pe ceausescu!) atunci cand am deschis instinctiv televizorul dimineata si am dat peste caramitru si dinescu. el, care trecuse prin razboi, si regi, si comunism…, incerca pentru prima data gustul altei libertati. in noptile de-atunci am asistat indirect cum “flacara iasului” a devenit “opinia”. cum oameni maturi isi trezesc ideile amortite si ascunse. am stat cu stefan pana dimineata sa vedem executarea lui ceausescu. am facut revelionul cu fotografia lui copaceanu pe masa, un baiat din deleni cazut la otopeni. bunicul s-a stins pe 9 ianuarie. exact cand incepea sa citeasca alta istorie.

www si sms 3

c: mosii si stramosii de vara/ pe care i-am lasat si am plecat pentru a face bani/ sa platesc nepotii si stranepotii altora/ ii cheama eon/ apoi au nume de alint/ gaz/ energie/ si sunt atat de multi/ si eu am doar un singur venit/ iar ei cer mai mult decat copiii mei/ neostoita sete/ imposibil de adapat din cofita de lemn

agafia

tot tatarasi-ul stia cand la ora 3 a amiezii striga bunica: lixandra, stefan! ne chema la masa! in sfarsit mancam! butelia pornise sa arda focul dimineata la 7. foooooc miiiic! cum toate zarzavaturile treceau prin mana bunicului meu, colea, erau asa marunt taiate incat se topeau. dimineata se spala, isi punea piciorul de lemn, isi bea nechezolul si incepea. toate in aceeasi camera. toate la aceeasi masa. cum am spus — toate treceau prin mana lui. iar bunica — fiindca ea punea sarea — considera ca a facut mancare. eram lesinati de foame cand mancam. dar asta nu era o scuza. mancarea era bestiala!
in ziua in care s-a nascut, cartea cu nume din biserica s-a deschis la agafia. pentru noi a fost bunica cati. autointitulata ecaterina. casa era luna. fara cute la cuvertura, fara adancitura in saltea, fara… covoarele taranesti, scuturate saptamanal cu aceleasi “pfea!”, fara sa atinga pamantul. altfel ar fi fost “spurcate”. apoi venea bunicul. isi scotea piciorul, se aseza si incepea sa le bata in cuie. toate intrau in aceleasi gauri. cele de saptamana trecuta. care erau aceleasi cu cele din saptamana cealalta. cu ierburi puse in saculet printre rufe… mirosul il am si acum in minte. era curat totul! si totusi nu parea muzeu.
un apartament cu doua camere, in care totul se petrecea ca-n poveste. un timp in care nu mai aveau de ce sa se grabeasca. cand o cautai era plecata. aveam o vorba in casa: “bunica fusese nascuta in vizita”. la babele ei. ciocanitori! in fiecare luna — cel putin de cand mi-aduc aminte — ne scotea din lada hainele de inmormantare: fusta, bluza, brosa, ciorapii, pantofii. ne dadea explicatii, detalii. si le impaturea dupa aceleasi cute. numai ca sfarsitul n-a fost asa, ca-n plan. babele au luat totul din lada. iar bunica a plecat dincolo imbracata simplu. cu picioarele dezlegate.

absolviri

niciunul dintre cei trei nu m-a intrebat “de ce?”. cine ii cunoaste, stie ca mereu au raspunsuri (pertinente) si explicatii. toti trei m-au educat. si fiecare m-a invatat. mai ales ce e rabdarea. termin cu ei inca un an care a inceput cu “ce e rosul?” si e in faza de “adica” si “apropo”. ii iubesc pe fiecare in parte si pe toti la un loc. pentru ca — mai intai de toate — am vrut sa fiu mama.

IMG_20140614_092954

cresteri

singuratatea e de incredere. nu asa graieste turma. dar te invata si te intareste. si cere pret. si da libertati de care nu stiai. si nu te-acuza. si-ti spune adevaruri mortale. si cere grija si indrumare, caci altfel naste monstri. nu e rusine. nici umilinta. nici abandon. te rasfata, te protejeaza, te iubeste, te insoteste. ii esti singurul partener. pana la singuratatea in doi. cand rabufneste.

zmei

zmeii adevarati exista. si mor doborati sau cand devin burlesci, efeminati, carnavalesci… zmeii vor sa lupte. vor sa fie provocati. unii se implica; altii — din imaginarul lor — imbolnavesc. unii — prind zmeoaice. altii — zmeie. unii — incepatori, tineri, iuti; altii — balauri, serpi de-i cresti la piept si intr-o zi iti dai seama ca-i poti ucide. pe unii dintr-o lovitura. unii — ofidieni mici, ce se cred mereu mari; altii — ramasi zmei pana la sfarsit. ultimii sunt de poveste. ultimii devin barbati.

de piatra

nunta de piatra
cand n-ai ce pune pe vatra
cand mai ai numai o fata
si-ti pleaca necununata

cand te faci a fi de piatra
si te duci de l’a ta vatra
ca sa nu fii cumparata
la nunta de piatra

deschideti poarta la nunta
sa privim la cine-asculta
s-ascultam la cine vede
sa-l intrebam ce crede

***

toate fetele se duc
la umbra de nuc
numai eu nu ma mai duc
la umbra de nuc

caci pe mine nu ma lasa
bade-al meu de-acasa
ca-i e frica ca m-oi pierde
prin padurea verde

se duc fetele cu drag
la umbra de fag
dar pe mine nu ma lasa
bade-al meu de-acasa

ca-i e frica lup sa iasa
din padurea deasa
ca-i e frica de-o mireasa
pierduta de-acasa

fetele merg la fantana
cu flacai de mana
dar pe mine nu ma lasa
bade-al meu de-acasa

dar eu ma duc in gradina
cu altul de mana
si ne-ascundem dupa casa
in padurea deasa

***

pe la noi, prin fosta casa
rau suspina o mireasa
nu suspina ca-i de vina
ci suspina ca-i straina

nunta mea n-a fost de fata
nunta mea fuse de piatra
n-aveam ce pune pe vatra
si ma trezii imbracata
in matasuri albe toata
si ma vazui cununata
cu uratul laolalta

pe la noi, prin fosta casa
rau suspina o mireasa
fara voia ei aleasa
sluga la bogat in casa

de-o sa fug necununata
de uratirea bogata
de-o sa fug nemaritata
de-asta nunta blestemata
o sa fug cand mi-o veni
badea-al meu de unde-ar fi
ca ne iubeam de copii

(nunta de piatra — veroiu, pita, 1972)

din perete

in vertujeni-soroca, prin vara lui 1915, venise caruta cu film. habar nu avea omenirea ce urma sa se intample! s-au adunat — cu mic, cu mare — in mijlocul satului. printre ei si cijovii, adica mai bine de juma’ dintre suflete. zi de duminica, cand se intampla toate cele importante. cu bancute, mancare… cu povesti, jocuri si cantece. toate aidoma unei sarbatori campenesti. si se facu seara. pe peretele alb al casei  incepu proiectia. vacile venind de la pasune. mai toti radeau pe iarba de cornute. toate ca toate. pana la tren… care venea si venea… de-acolo care incotro. a doua zi fiecare si-a recuperat lucrurile, facandu-si cruce. loc blestemat! auzi, tu, tren din perete…

apoi a venit razboiul.

copiilor

sper ca nu vor ramane o generatie a conditionalului optativ si nici a prezumtivului, ci una a credintei ca orice viitor se bazeaza pe lipsa temerilor de a spune clar ce vor, de a face ceea ce le sta in putinta, de a trai, de a copilari si de a se maturiza — toate la timp, de a nu se teme sa incerce… sa lupte. sa aiba verticalitate. si morala. sa fie perfect de imperfecti. e o urare copiilor mei. de 1 iunie. sa reziste fiindca mereu ii voi sustine, acum si dupa.

(foto — josef koudelka — invazie 68 praga)

invazie praga

cristina

povestea asta a inceput candva si sper sa nu se sfarseasca. nici dincolo.

ne-am intalnit aiurea. lucram in asigurari. firma de-aia de ne punea sa ne aplaudam pentru orice mic kkt. iar noi doua nu o faceam. ne hlizeam. in prima mea zi de lucru au chemat-o sa-i faca observatii ca venise non-office, cu geaca roz. ea doar fusese protestatara (cancer de san). si de-acolo distractia… la o sedinta de-asta “de grup” am fost singurele care nu ne-am propus sa ne facem “planul”. noi — altfel. eu am vrut copii. a nascut ea prima (pe ra[res]). nah, nu fusese aceeasi orgie… :)))

impreuna — am plans, am baut (waaai, grasa aia de cotnari!), am injurat, am impartit cartofi sfrijiti in miez de iarna si fulgi de porumb, am fumat, cam de toate, weed-uri si normale si narghilele (greuceanu — mic copil!)… si mai ales am ras, am povestit si ne-am sfatuit. cand apucam, sofam noaptea pana pe bucium sau aiurea. doar noaptea. povestim si fumam. m-a invatat ca armele ne stiu varsta. si ca pot lupta. si stie versuri de-alea de moment. si intelege cand doar gandesc. mi-a dat-o pe sa(bina) sa ma trezeasca din antisocialul meu. nu facem poze impreuna. suntem sigure ca timpul trece pe langa noi.

are cei mai frumosi ochi verzi. si e cea mai puternica mama.

(da, ciprian, toti stim ca sunt maritata cu tine! nu cu ea!)

samburi de mar

si nu ploua… nascuti in 1908. una mie noua sute opt!!! amandoi. erau din sate apropiate. in sinaia lucrau la sanatoriu, iar casa le era pensiune. mereu plina. nu au putut avea copii. asa a aparut mama. in ’45. singura ei amintire legata de mama care i-a dat nastere e gustul samburilor de mar. asta cand a venit sa o ceara inapoi. apare si vera, circar. am mai spus. cu laika. ce caine nu era laika in era cosmosului sovietic?! bunica a vrut sa o marite. ia fotografie! prin ’94 l-am cunoscut si eu pe om. dar cum sa se compare el cu tata?! cum?? mama a spart tipare si a facut cum a vrut ea. de la ea ni se trage stilul rebel. vreun an a stat intr-un scaun cu roti, blocata de sechelele reumatismului, dupa ce facuse balet. debutase la opera, in “hansel si gretel”. apoi inotul a salvat-o. de doua ori campioana a romaniei. la juniori. voia sa se faca farmacist. omenirea a fost salvata!!! a terminat “stefan gheorghiu”. nemembra de partid. de acolo si ulterioarele telefoane ascultate, militia cu mostre pentru masina de scris… la 32 am aparut eu, la 34 — stefan. si de-acolo a inceput nebunia. cine rezista cu noi? si cine o face — pana la sfarsit. isterici, crizati, paranoia… dar veseli!!! astea-s mosteniri!

colaj

tata

mda. si cu tata. sandy sau kitzy. bucurestean, nascut pe strada roma nr 16, dar care nu si-a dorit niciodata sa locuiasca in capitala. mereu spunea ca nu mai are farmec. puslama, cum ii zicea bunica. ca sa faca rost de bani, pe la 7 ani, fura cainii vecinilor si ii returna ca “gasitor” pentru a primi recompensa… bunicul — comandor pe bricul mircea, impuscat de nemti, bunica — profesoara de istorie si franceza, recasatorita cu dragostea ei din tinerete, medic chirurg. a fost boem toata viata. ne-a tinut mereu tensiune. rad cu mama si acum ca a plecat sa duca gunoiul si a venit dupa 4 luni. a fost pauza lui dorita. sau nu. in poza mare, sta exact langa invatatoare. s-a trezit cu mine in brate la 36 de ani, si am ramas “cei mai intelesi” dintre toti ai casei. pana la sfarsit. si dupa.

Imagine

mama

gasit-am poze. mama este fix din sinaia. trup si suflet. la 2 zile au infiat-o bunicii mei — refugiati din soroca: bunicul meu, cu un picior pierdut pe front la granita cu ucraina si amintiri ce l-au marcat pe viata, bunica — rusoaica tipica, model de curatenie, cu mancaruri de-ti statea mintea-n loc, toate facute la foc mic. in prima — mama la 11 ani jumate, in costum de marinar, cu cozi stranse atat de bine de bunica de-au facut-o la maturitate sa nu-si mai doreasca parul lung. in a doua — la cules de vie in basarabia, alaturi de familia bunicii mele — in casa la bunica au fost 19 frati, care pe rand s-au stins. mama povesteste de vera, matusa ei, circar, cu care a avut odata ocazia sa calatoreasca in toata uniunea. si a avut ce vedea. si mai povesteste de cat de uniti erau. apoi — indragostita de tata, de la 21 de ani… recunoaste ca in viata a avut trei mari iubiri: pe puiu oarza, mare ruigbist, pe sandy, tata, si pe luca arbore, ziarist. si radem impreuna cand povestim… cu tata insa a ramas pana la sfarsit, exact cum au zis, la bine si mai ales la greu. zice ca le-a mers rau ca nu au fost casatoriti niciodata religios, ci doar au primit o binecuvantare in casa unui preot care i-a pus sa se descalte… mai, mama, haaai… adevarul ca au fost parteneri buni, desi noi, eu si stefan, am crescut oarecum aleatoriu — mama foarte stricta si mereu nervoasa, total dedicata meseriei — jurnalist, iar tata super boem. cam asta — pe scurt, povestite pe seara, cand ploua. si zambim…

Imagine