faurar

iar din astea adunate si de care imi amintesc.
de craciun, in ’90, descopeream — in cutia cu acte — actul de infiere al mamei. nascuta pe 17 februarie si adoptata pe 19 februarie. acelasi an. ’45. am fost bulversata total. la prima vedere nu am inteles. apoi mi-au venit in cap tot felul de intrebari pe care mi le pusesem in timp. de ce nu seamana? de ce bunica e blonda si mama bruneta? de ce bunica atat de scunda si mama inalta? de ce temperamente atat de diferite? si mintea mi-a rabufnit de ura. stiu ca se adunasera bunica de pe mama si bunicul de pe tata la masa festiva. ei mai ramasesera. am venit din camera si doar am privit-o pe bunica-mea cu dispret inexplicabil. am intrebat-o pe mama direct daca e adevarat? din priviri a inteles ce descoperisem. am plans, apoi m-am linistit. si de la sine am inteles ca nu cel ce te naste ti-e parinte. ci acela care te tine in brate cand esti bolnav. cel care nu te cearta cand gresesti. cel care te primeste acasa de oriunde ai rataci.
mi-a luat un an sa ma impac cu ideea. apoi bunica a redevenit aceeasi pentru mine. apele s-au linistit. si nu au mai fost intrebari. totul era acum de la sine. am recitit calma actul. era valeria vlad. dupa ce-a avut-o pe mama — s-a casatorit cu unul dumitrescu. viata a facut ca, in timp, mama sa gaseasca un dumitrescu. tata. numele i-a dat ocol. omul a cucerit-o. multa vreme pseudonimul in presa a fost vlad. instictiv ales. cu sufletul in sinaia.