aia cu “stefaaaan, licsandraaa, la masa!” nu stiu daca v-am spus-o. era bunica-mea care acoperea tot ciurchiul la ora pranzului. si-acum o aud. toate vorbele astea imi stau inchise in cap. si au intonatie. asa cum sta gagarin in racheta. in rama dezlipita. iar racheta, cat o palma de copil, inchisa in bufetul bunicii. un fel de gagarin la puscarie. evada doar cand ploua, si doua capete ne bateam sa vedem ce mai face astronautul. indreptam racheta spre bec si gagarin se lumina. si dupa cum vedeti… ne zambea. din spatiu in mainile noastre. apoi bunica il fereca. pana la urmatoarea ploaie.
despre zmei si vrajitoare. de-acum. si de altadat' 