povestea asta a inceput cu fluturi in stomac. apoi… caci timpul fuge, se facu de trebuia sa plateasca acte prin care recunostea copiii. sa zicem — de doua ori. ca sa ridic orice suma alocata copiilor — imi trebuia acordul lui. iaca asa, dupa zece ani, ajuns-am eu sa dau un sms in stare de criza si sa intreb daca se insoara. cu mine. omul era in mijlocul saharei. no satellites orbiting. asa ca raspunsul veni dupa trei saptamani, dupa ce a intrat in tara. “da”. ce ma-sa “da”? uitasem complet ce-am intrebat. starea civila — inchisa, desi fusesem programati. “casa” intr-un final s-a deschis si in cateva zile m-am trezit ca mintea mea spunea sa nu ma duc la impartasit. si, totusi, am ingenuncheat. mama ne-a spus mereu sa ramanem independenti. sa nu ne “legam”. regula incalcata. apoi a aparut al treilea copil.
ne trezim dupa optsprezece ani alaturi (va rog, fara urari!), cu reguli de alea care par frumoase. sa nu te culci cu spatele la nevasta. si niciodata certati. si-mi aduce cafea la pat dimineata. singurul sfat — acorda libertati mari daca vrei sa le ai. regula respectata. altfel e institutie.
atatea suisuri si coborasuri, de-ajungi sa ametesti. exact ca atunci cand a inceput povestea. cu fluturi. numai ca in cap.
ce spunea mama — adevarat, desi acest om imi arata zilnic ce inseamna sa fiu bun parinte, sa fiu corecta cu mine insami, sa ma respect… si sa-mi tin gura.
despre zmei si vrajitoare. de-acum. si de altadat' 