happy

pe happy l-a gasit tata la un grec. cred ca avea ceva mai mult de sase luni si manca resturi, coji de portocala si dulciuri… era contrar numelui. ne-am trezit cu el acasa ca intr-o vizita. si intr-o zi tata a venit cu el pentru totdeauna. a zis ca nu mai suporta sa-l vada acolo. sa zicem ca l-a furat. nimeni n-a intrebat de el. nu mi-aduc aminte daca e loc in care nu am fost cu happy. l-am luat peste tot. l-am curatat de scaieti, de borhot de ala prin care ii placea sa se tavaleasca, l-am adunat de la fetite… il spalam numai cu pur de vase, ca nu ne permiteam sampon pentru caini… si blana i se facea pufoasa. cu miros de canish. cine a avut stie. iarna cara dupa el bulgari de gheata in blana, manca zapada. hahaia si latraaaaa, dom’le. “puceaaaa, taci!”. nu stiu de unde mi-a venit. dar asculta. cum ii spunea mama, cersetor de dragoste, escroc sentimental… dar ce goluri putea umple! maria si cu misha l-au prins. maria l-a calarit cat s-a putut. sa fi avut vreo doispe-treispe ani. apoi a venit un august in care am plecat pe-un drum… si a rasuflat adanc in bratele mele.