nu in coreldraw.

pentru ca sunt la varsta lui de ce. si nu numai pentru ca. ci ca fapt. in sine. de ce-ul asta va tine o viata, ca motivatie pentru multe. in evolutia insasi.
nu neaparat “religie”. impropriu. dar multi copii nu stiu de ce avem obiceiuri de craciun, de paste, traditii mentinute sau uitate. in familie — nu zic — ti se spune. dar nici unii dintre noi nu le stim. scoala — ca parte din menirea ei — ar trebui sa vina in initiere, in completare, cu explicatii. nu obligatii. nu indoctrinari. religia e o istorisire si suporta comparatii. fiecare in obiceiurile sale. si toti uniti.
noi ne-am facut timp sa le aratam — printre multe altele — calusarii, dansul fetelor de la capalna…, sa le explicam unde se danseaza, cine, de unde se trag obiceiurile, semnificatii… sa asculte ciuleandra mariei tanase, sa inteleaga ce e hora, un faramita lambru (asta poate e cam mult in povestea asta)… si nu pentru ca le stiam, dar am vrut sa le stie.
si copiii vor sa asculte. vor sa cunoasca. despre zmei, vrajitoare, ingeri… sa li se dea raspunsuri: de unde, de cand, cine… si mai ales de ce. fiindca in toate e o poveste. maria “a trecut” prin legendele olimpului. cu scheme. o lectura obligatorie. a retinut insa faptele, istorisirea. nu e nevoie de manuale digitale, tablete… si pana la urma e nevoie de interactiune si, mai ales, de un profesor pregatit. care sa provoace si sa stie a raspunde. iar temele sigur nu pot fi un chin.
le-a aratat cineva la scoala un port popular al zonei, sa le explice cusaturi si simboluri? sa le spuna ca “religia” nu sta in ani si date tehnice. in versuri si arhaisme. ci sa vina cu etimologii de baza, raspunsuri simple, coerente. legate. si nu gen “dacii au creat totul”.
dar cum sa inveti sa ai idealuri, imaginatie, creativitate, intr-un sistem bazat pur pe teorie? mai ales intr-unul nesistematizat. fara cap si fara coada. dominat de cantitate. si nu de calitate.