tuci.

mai toata copilaria bunica ne-a hranit cu mamaliga. mamaliga cu untura, mamaliga si zeama, mamaliga cu zahar. sambata era mamaliga cu tocana si niste aripi de pui. si duminica paine. seara, paine cu telemea si ceai dulce de tei. avea o lingura pentru tocana si o “furca” pentru mamaliga. lingura am prapadit–o. era in fapt jumatate de lingura, roasa in diagonala.

dar furculita asta… roasa si ea de atata invartit…

cand te pui la noi la masa, oaspete fiind, cu ea vei manca. e toata dragostea casei. iar cu servetul, asa rupt, ne vom sterge. cum e si vorba… prieteni si pe lumea ailalta.

sâmbătă.

Pe 22 septembrie 1928, într-o sâmbătă, bunica mea, Mărioara Angelescu, era cerută în căsătorie de comandorul Ion Dumitrescu. Regăsesc în jurnalul ei fila de calendar și primele zile de logodnă. Avea 17 ani neîmpliniți. Trebuie să fi fost îndrăgostită până peste cap ori să fi scris pe ascuns din moment ce textul uneori nu are noimă.

Constanța, 27 octombrie 1928
Dragul meu Ioan
cărticica asta era să fie filozofică, dar tot astfel de rațiune s’a dus din mintea mea, cu totul. […]
Inelul ce ți l-am dat l-am purtat ziua pe lanț împreună cu ancora și noaptea pe deget, a schimbat de mâine numai când te-am văzut. Așa bucurie mi-a făcut să te văd purtându-l. Mă întreb de are să-ți ajungă scrisoarea asta azi ori va aștepta până ce merg și eu la București. Aștept cu nerăbdare acuma să fiu acolo. Pentru o scrisoare să vreau să părăsesc Balcicul nici asta nu ași fi crezut. […]
Cu tot dorul te las în scris să te port în mine în suflet.

Căsătoria va avea loc în București, pe 23 octombrie 1930. Bunica a cusut singură ramele care au stat toată viața pe polițele bibliotecii, cadrand momentul. În 1940 se năștea Alexandru-Silviu, tatăl meu, iar în 1946 Ion-Matei.

inconvenabile.

cresa. fobia mea. sa fi fost 1979. la trei ani juma aveam prima pijama. si singura fiindca nu mi-au placut. grilaj metalic, separeu. eu-s in stanga, tunsa rapid de mama, pozitie dezinvolta; iulia scantei e in spate, lipita cu capul de perete. nu-mi aduc aminte daca ne jucam. dar paturile astea mi-s intiparite. si mirosul de pipi. si caldura. aaa, si prima voma de la orez cu carnati. era pe strada primaverii, iasi, de la sapte dimineata pana cand iesea in drum ultima doamna ingrijitoare cu mine si o astepta pe mama de la serviciu. seara, dupa sase.

nu-mi plac artificiile, mirosul de zahar (ala din copilarie, a picioare nespalate), frigul, oul gatit sub orice forma, diminutivele; nici sa alerg sau sa dorm.

colaborare.

nu e despre chiromanţie.
astăzi, mama curăță mere și întoarce pagini. mâinile mamei sunt cutate. fiecare pliu duce în transparenţa pielii câte o mişcare de grijă. dacă le urmăreşti în ani, sunt fiinţe de sine stătătoare. mâinile mamei nu au fobii; au acţiuni repetitive, spre obsesii. au un deget arătător, un inelar şi o palmă unită care mai arată din când în când na-na. mama are un termometrul inserat în mână. e sub piele. e şi creier şi inimă. când strânge pumnul e ca şi cum strânge din dinţi. uneori observ: mâna dreaptă peste mâna stângă. îi zic: întinde mâna. îmi răsfiră degetele. mâinile astea ne-au învelit. mamă e cea care te-a învelit. mâinile astea au cărat, au scris, au înfăşat, au cules, au şters sudori, au spălat, au cusut. mama mea nu suportă unghiile lungi. frământă curat. nu are creme. şi timpul le-a adus făinoase. în cernerea lor e câte-o amintire.
mâinile mamei mele au memorie.

pentru zilele ce vor veni.

nu e a mea si nici a voastra nu e, ci a urmasilor urmasilor vostri.

baaaai, ori mi se pare mie, ori educatia azi e misiva pierduta. un fel de in doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esenţiale… din aceasta dilema nu puteti iesi… am zis! s-o fi schimbat gramatica limbii engleze, franceze, fizica si chimia de baza? nu o fi stiut doamna bernic din liceu ca sa-mi fi spus ceva de filozofia educatiei fizice…

abecedarul meu pesemne l-a primit stefan. dupa el alte generatii. toti faceam aceleasi caractere, lizibile sau nu. dar nevremelnice. eeeeh, mai cu chix la caligrafie. din cei trei copii niciunul nu a folosit abecedarul celui mai mare. aceleasi caractere si grupuri. aceeasi gramatica. si pe masura ce avansam descopeream ca e un fel de cu dreapta la urechea stanga sa calculez doi plus doi. asa ca printr-a patra ajungeam sa am o biblioteca de auxiliare de filosofie probabilistica.

banci schimbat. schimbat. table cumparat. cumparat. parchet pus. pus. perdele, jaluzele. bifat. reparatii, var, dulapuri, camere video, gardian. esteee!

(apoi sa le numaram, coane fanică; sa le numaram; doua la prefectura. / doua… / două pe piata lui 11 fevruarie… / patru… / două la primarie… / sase… / unul la scoala de baieti… / sapte… / unul… la scoala de fete… / opt… / unul la spital… / noua… / doua… la catrindala, la sf. niculae… / unsprezece. / doua la prefectura… paispce… / le-ai mai numarat pe ale de la prefectura. / nu, coane fanica, sa traiti! doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la sf. niculae, treizeci… / le-ai mai numarat o data pe toate astea si aduni rau… / doamne pazeste, coane fanica, sa traiti, patruzeci si patru, in cap… patruzeci si patru… cum zic, unul-doua, poate vantul… ori cine stie…)

si eu ca eu. dar venim din urma vreo treizeci de parinti per clasa. si mai vin invatatorii cu banii de concediu. cladim invatamantul gratuit. traiască tovarasul….! vai, ma luau degetele pe dinainte. nu, nu am donat. dar invatamantul romanesc traieste din donatii. iar contabilitatea scolilor un mic notar.

acum, ma gandesc sa-l acuz si pe delavrancea ca i-a pus in gura domnitorului vorbe (donate?) de incredere.

chiar, cine e ministrul educatiei luna asta?

fie ca invatatura ta sa nu intreaca faptele tale.

cred ca au murit cam in aceeasi perioada. undeva prin anii 50-60. un profesor universitar doctor inginer. cateva parcele mai incolo — un capitan de securitate. interpusi — actori, alti ingineri, medici, preoti. si altii. prin „eternitatea”. dar poate fi oriunde in romania. (o sa-mi mai scrie pe mormant „inginer”?) si cand esti mort esti „inginer” sau „rob”? sau… ce e aia om? desi spun adesea ca daca iei functia afli omul.

si nu e numai despre securitate.

mi-a trecut prin mana o scrisoare regasita. am cules-o si am trecut la urmatoarea. si la urmatoarea. si apoi am inceput un alt vraf de documente. si mi-am dat seama ca lucrez tocmai ceea ce am terminat. numai ca e o fotocopie. a scrisorii originale. apoi aceeasi scrisoare rescrisa de alta mana. si pe fiecare copie un „numar de inregistrare”, o stampila, un „intocmit” si un „redactat de”. si o alta stampila si un alt „intocmit” si un alt „redactat de”. si povestea se repeta. cam pentru optzeci de expeditori. de la acelasi destinatar. la o prima vedere raman epatata. si incep treptat sa ma zbat intre o atipica paranoia, scarba si constientizare. e o stare care tine. si care ma face sa tac fiindca am prea multe intrebari legate de „totusi, cati au fost implicati?”. si calculez cam opt-noua maini pentru a urmari un „la multi ani”.

pare incalcit. o sa vedeti. daca vreti, incercati mai departe. eu continui…

si trec la alt vraf. si imi dau seama ca cel urmarit undeva constientizeaza ca e urmarit si vrea sa se eschiveze. si incepe sa raspunda scrisorii, rugand destinatarul, fost expeditor, sa-i transmita altuia sa-l ajute sa-i trimita orice. un nimic vital. si-ti dai seama cu fiecare cuvant ca, desi stie ca e urmarit, pentru un scop personal, ii pedepseste si pe altii.

si dupa ce lucrez, ma intorc sa citesc linistita cartea de fiecare seara. mai sus vorbeam de steinhardt. cititi-i corespondenta. si nu numai. mai jos e cam singurul raspuns gasit. undeva e despre supravietuire (instinctiv?) sau rau (constient?). va recomand ioan t. morar — sarbatoarea corturilor. pare comic. dar nu e.

„[…] in lumea crestina, iuda este prea diabolizat. a devenit substantiv comun. francezii numesc gaura din usa prin care te uiti la cine e dincolo «iudas».

[…] sa gaseasca o scuza, o pozitie de aparare pentru colaborarea cu securitatea.

iuda l-a iubit pe isus, i-a fost ucenic. si totusi, l-a vandut pe treizeci de arginti. de ce l-a vandut? ca sa se implineasca scripturile. daca nu-l vindea iuda, isus hristos nu ar fi fost prins de romani si, pana la urma, nu s-ar fi ajuns la rastignire. daca nu ar fi fost rastignit si ucis, cum ar mai fi inviat? cum ar mai fi ajuns la noi uriasul miracol al invierii, cheia de bolta a crestinismului? sarmanul iuda a fost necesar. raul necesar. si-a dus si el crucea, o cruce pe care noi, crestinii, o dispretuim. a jucat un rol detestat, dar cineva trebuia sa joace acest rol. rationamentul e simplu: daca nu era iuda, nu aveam inviere daca nu era iuda, nu se implineau scripturile. […] dar nu pot sa nu constat ca informatiile pe care le-am dat eu, nu le-as numi turnatorii, e prea vulgar, am dreptul la putina eleganta, informatiile date de mine, deci, au ajuns, uneori, pietre de incercare pentru cei din jurul meu. eu m-am sacrificat, mi-am dat linistea sufleteasca «organelor statului» pentru ca ei sa treaca prin incercari si sa-si consolideze credinta. puterea lor sufleteasca s-a cladit si pe slabiciunea mea. ca sa fie ei aproape de isus a trebuit sa fiu eu aproape de iuda.

ca o circumstanta atenuanta, aduc in sprijinul meu faptul ca dupa fiecare nota informativa ma rugam pentru iertarea pacatelor mele si, imediat, pentru victimele mele. ma rugam sa aiba puterea de a trece peste probele grele la care ii supunea nota mea informativa. si nu eram ipocrit – atunci cand ma rugam chiar as fi vrut sa nu pateasca nimic. eram primul care stia ce pericole ii pandesc. pentru ca eu eram sursa acelor pericole”.

dual band.

in sicilia, vremea dicteaza ritmul vietii. ai impresia de expectativa. de lancezeala. de leoarba spre inertie. eu nu pot dormi la pranz. nu pot dormi de cald nici noaptea. n-as putea in ritmul asta. vara timpul se intrerupe pentru patru ore cand umbra-ti sta exact sub talpi. o placa la intrarea in anumite sate te anunta ca sunt locuite. casele ca oamenii. una-i pe afara, alta pe dinauntru. antagonice. ori opulent si sarac, ori depravat si valoros. de piatra, in piatra. intre vant si nisip. sicilia e ca don corleone. se asaza seara-n poarta pe scaun ca sa aiba despre si ce judeca. intre usi mereu inchise. si apoi te executa.

most wanted: gagarin.

aia cu “stefaaaan, licsandraaa, la masa!” nu stiu daca v-am spus-o. era bunica-mea care acoperea tot ciurchiul la ora pranzului. si-acum o aud. toate vorbele astea imi stau inchise in cap. si au intonatie. asa cum sta gagarin in racheta. in rama dezlipita. iar racheta, cat o palma de copil, inchisa in bufetul bunicii. un fel de gagarin la puscarie. evada doar cand ploua, si doua capete ne bateam sa vedem ce mai face astronautul. indreptam racheta spre bec si gagarin se lumina. si dupa cum vedeti… ne zambea. din spatiu in mainile noastre. apoi bunica il fereca. pana la urmatoarea ploaie.

29 iunie 1984.

astia, noi, din generatia lui „nu te supara, frate”… acum ne certam, acum ne impacam. nema orgolii. asaaaa mai cu „tara, tara, vrem ostasi”, sapte pietre, disecat broaste… stiam ca tre sa trecem clasa, stiam ca astea sunt temele, asta e programul. si pentru multi „la ora noua sa fii in casa!”, cu pauza de 10 minute in care ne holbam la „mihaela”, cu pumni in lada de lemn cand tubul tv-ului sta gata-gata sa moara.

ia, poza! asta-i dintr-a-ntaia. am si acum premiul ala. „calatoriile lui gulliver” (gu-li-ver. asa scriam. asa citeam). carte rosie, semnata de maria epure. edgar e primul. apoi eu, adrian, radu, nicoleta, marius… cred ca diana, cristi, laura… n-o vad pe oana. zic pe sarite. nu urmariti! primul an, primul premiu. in timp am scazut la invatatura. spre corijenta. spre restante.

mereu ma uit la subratul doamnei. nu stiu cine era. ala e punctul de interes. si nu stiu cine i-a gaurit gura lui adrian. sincer, nu stiu! (si-mi cer iertare, pfaaaai, odata l-am lovit cu cordica aia elastica insuportabila! si-acum regret!). dar, nah, cine nu avea poze-voodoo gaurite cu boldul?! de obicei in ochi. aaaa, si singurele mele sandale. grena.

ăăă… voiam sa scriu comparative, nu stiu, de astea intre ce invata ai mei acum, stil de educatie, nimicuri, individualism, concurenta, competitii, concursuri, departajari, idealuri parentale reflectate in copii, top-uri, heitareala… pana mea! merge doar poza!

…si lectia de azi a unui invatator nu numai pentru copii: „toti aveti premiul intai! dar puteti mai bine!”.

asa, mai… vocational.

pâcăieli.

sunt vreo cinci ani de când mă tot învârt în vicii. pe toate planurile sînt în pierdere. timp, bani, plămâni, încredere în proprii forțe. în jur puturoșenie pasivă. tic de socializare. n-am să povestesc despre simptomele sevrajului. multe. mama s-a lăsat de fumat după 42 de ani. pe 10 august 2009, după-amiaza. după 2 pachete pe zi. mă înclin! las aici doar o „promisiune” (răsîncălcată) de-a prietenei mele din 12 decembrie 2016 și povestea fumului. nu e despre pus pe gânduri. e despre lăsat.

„ţăranii cred că pâca sau pafa este mama dracilor. s-a născut în iad şi odată cu ea s-a răspândit prin lume un fum puturos, aducător de boală şi moarte. în cinstea ei, dracii au inventat şi au sădit pe pământ tutunul, numit în popor buruiana dracului sau tămâia-dracului. tot ei au născocit pipa, căreia oamenii de la ţară îi zic şi cădelniţa dracului, şi i-au învăţat pe pământeni să fumeze, ba chiar să tragă pe nas tutun mărunţit, adică tabac. toţi cei care „beau tutun“ sau „duhănesc pipă şi pufăie fum pe nări o slăvesc şi-o pomenesc pe pâca, patroana tutunului şi mama dracilor.

pe pâca oamenii şi-o închipuie ca o babă neagră, urâtă foarte şi cu coarne răsucite, cu nasul lung şi coroiat, dinţi ca de mistreţ, gheare ca secerile, coadă lungă şi îmbârligată. ea şade turceşte în fundul iadului cu o pipă mare în gură, scoate flăcări şi fum negru pe nări şi miroase a tutun de te trăsneşte.” (îngeri, zmei și joimărițe – mihalache et al., humanitas, 2008)

c: cb (ea însăşi)

odicolon.

am ridicat din spranceana cand imi spuneau ca asta-i trusa de razboi si de serviciu a bunicului meu. chirurg. dar am citit. suedezul sundback inventase fermoarul. are colb inca. si i-l las. are teaca din sticla pentru periuta de dinti, sticla de after-shave, sticla de apa de gura si cea pentru talc. ultimul pudrat peste periile pentru mustata si pentru cap. e destul de grea. fara oglinda. grea cu fiecare an trecut.

belice crețești, pătuli, domnești.

bunicii mei stau în dreapta. împreună. cu mere de război. în spitalul militar de zonă interioară “elena eraclide”, destinat iniţial ofiţerilor. sub serviciile de chirurgie, bunicul este îngrijit (primele două operaţii; vor fi fost patru). căpitan invalid rusu. şi bucătăreasa şi adeseori infirmiera agafia. în piaţă “la hovari (!) no. 1”. zâmbind. mi-a plăcut cum s-a păstrat cadrul. parcă are şi parfum. de sfinţii mihail şi gavriil. în ’43.

roti si paris match.

am povestit odata despre prima mea geaca de blugi. era cu doua numere mai mare. bufanta. venise intr-un colet din germania, alaturi de cateva pachete de branza topita imbracate in ceara rosie, ambalate in plasa (cred ca am gustat si ceara. nu vazusem asa ceva pana atunci!). se intampla imediat dupa revolutie. pachetul era trimis de ionel zamfirescu, prieten bun de-al bunicilor. dar pana sa ajunga el in germania…

povestea lui, ajunsa la mine, nescrisa pana acum, suna asa:

ionel zamfirescu era inginer mecanic si campion la motociclism, fiul fabricantului de ciocolata zamfirescu (interbelicele cunoscute cutii de tabla). in familie era celebru fiindca — alaturi de petre g. cristea — castigase in 1936, pe un ford, raliul de la monte carlo (in fotografie sta pe aripa masinii), iar in 1937 — un loc III la acelasi raliu (https://en.wikipedia.org/wiki/Monte_Carlo_Rally).

in perioada comunista fusesera gasite asupra lui 6 reviste “paris match”. a fost inchis. dupa eliberare, in iasi, doamna streid, sotia cofetarului, l-a primit intr-o camera-debara, singurul ei spatiu liber, un fel de hol blocat, fara ferestre, cu un pat, un cuier si o masa. zamfirescu era om ingrijit si curat. fuma. fuma mult. si a invatat-o discret pe mama mea ca doamnele nu trebuie sa-si tina coatele pe masa “fiindca le raman dungi”. a ajuns soferul sefului trustului de constructii iasi. pe o skoda. era divortat, cu o fiica in bucuresti. si o sora grijulie care a platit “pe sub mana” pentru amandoi o plecare definitiva din tara. pe petre g. cristea nu l-a pomenit in povestiri, fiindca isi asumase singur triumful.

pesemne ca ionel zamfirescu s-a stins. in germania. aici, intre noi, insa, povestile au ramas.

cu sambure de adevar.

gura lumii.

viata nu este un film. situaţiile te pot depasi. trec tavalug. de le gestionezi, deciziile vor da direcţii. nimeni nu devine expert in vieti. nu e contabilitate. nici balanta. nici concurenta. nici spectacol. si e necesar sa fii si inauntru si afara. sa stii sa te privesti cu mintea limpede. altfel nu-ti cunosti greseala. desi e mare cat casa. succesul se imparte. prin contributie. in esec e unul singur blamat. in absenta prietenii te apara. altfel, pentru a intelege ce se intampla, e nevoie de multa informatie. mult mai multa. nu de puterea arogantei dubiilor parerologice. caci s-ar putea sa te afunzi. sa te pui pe invatat. si din asa mult sa realizezi ca stii cam asa de putin.

john healy.

pe fiecare bancă sau sub mulți copaci stau suflete. încheie înțelegeri. te așezi, te ascultă, citești, iei aminte. ieși în câștig oricum. din istorii violente, în idealuri pașnice. vara, în dublin, te ridici odihnit.

păretar.

gheorghe cijov e în stânga. tatăl bunicii mele, dinspre mamă. era în slujba tarului. stă smirnă. fără burtă. cizme vechi, cu carâmb lustruit. el e cel cu nouăsprezece copii. toţi cu ochi albaştri. ultima casă a ridicat-o pentru mezin, gherman. în șteap, adică în târg. iar bunica a păstrat fotografia. bătută în perete în fiecare loc care s-a numit “acasă”. dovadă stau găurile. acum e acasă.

prizat.

— mama, cand m-ai nascut, ai vrut sa ma cheme “cu liniuta” sau “fara liniuta”?

mama se uita crucis.

— adica cum, alecuta?

— adica… ma intreaba la evidenta populatiei. zice ca la nastere aveam “liniuta”. in certificatele copiilor ba am “liniuta”, ba nu am. si tre’ sa duc acte, sa colationeze.

— pai, alecuta, eu nu ti-am dat nicio “liniuta”. nu stiu de unde ai capatat-o.

__________________________

sunt alexandra-elena. cu “liniuta”. intre cele doua prenume. din decembrie 2013 (cica!) e obligatoriu ca in toate actele sa se stie clar daca prizati de la nastere sau nu.

cuching ătempt.

eu gatesc din clasa intai. date fiind conditiile. in clasa a patra am invatat sa intorc mamaliga. prima oara — pe podea.

intr-a cincea faceam bezele. care, de altfel, s-au mancat. tava distrusa.

prima (se mai pune?) mancare am ars-o la 36 de ani. am adormit. fasole pusa la fiert. aruncat oala.

la 20 de ani mama fierbea pentru prima oara orez. a inversat proportiile. patru cani orez, una de apa. terci lipit. oala aruncata.

tot mama, pe la 21, trecuse de la lampa cu gaz la resou. ardei umpluti. una cu cratita. oala aruncata.

in primul bors, cristina, tanara soata, a fiert gaina cu tot cu pene. sa-si impresioneze tatal. oala aruncata.

lasati copiii. macar la bucatarie!

inca gatesc. azi — coltunasi cu branza de vaci.

chendi creș.

mai jos de cinema sidoli, fostul ilie pintilie, era cofetaria streit. (o intreb pe mama: streit sau streid. ea zice cu „s” de la tata. vezi de te-ntelegi). cu separeuri cu fotolii din piele si oglinzi. cu prajituri din laboratoare proprii la preturi impuse de stat: 1.25, 1.75. rasfat la 2.75.

dupa un an de la casatorie si de locuit cu soacra, tata a pus piciorul in prag. ori divortam, ori ne mutam. dar tata luase deja decizia. vorbise cu florin streit.

si intr-o dimineata, pe strada crisan, matei, fratele tatei, a coborat de pe motoreta dota: balotul cu rufarii ale insurateilor.

a urmat un an de locuit „nemteste” la madam streit, nevasta cofetarului: spalat saptamanal „geamuri si ferestre”.

si mult zahar. pana si in salata de boeuf.

i want everything.

she says boys don’t know anything
but i know what I want

copilarii.

bunicul facea lucrurile sa stea in picioare. unde el avea doar unul. cearsafurile puteau sta vertical. duminica, inainte de biserica, bunica o imbraca pe mama intr-o rochie alba apretata. a-pre-ta-ta. copilul nu putea sa se aseze. nici daca ar fi vrut. bunica se primenea, se pieptana, se aranja. putin ruj in obraji, asa, pentru culoare. si la sfarsit de slujba, la sfintirea colivelor, se auzea:

— când se termina conferinta asta pentru tovarasul domnul sfantu’ gheorghe?

***

in sinaia, iernile erau lungi. cu ani in care zapada nu se lasa coborata in apele prahovei. la fiecare doua luni bunicul ii cumpara mamei un ghiozdan maro inchis din carton presat, rugandu-se macar o luna sa reziste. si mama implora sa reziste. ca sanie, de la scoala de pe deal pana in drumul principal.

***

prima trotineta a mamei a ars. undeva, efectiv. a adunat cutii de chibrituri pe fundul carora era cate o litera. când alfabetul s-a inchis la a douazeci si opta, mama a fost castigatoarea trofeului din vitrina. fapt motivational multiplu.

***

operatia mamei de amigdale. mama cu calus in gura si halat cauciucat. in jur: prima — bunica, apoi doctorul si ultima — asistenta, care se indrepta vertiginos cu o seringa. scaunul s-a invartit. si, ca-n poveste, prin sanatoriu alergau din urma — bunica, apoi doctorul, asistenta si primul — copilul. cu calus in gura.

fundatii.

toata copilaria mama a fost fata de portar. intr-o clasa unde tereza culianu era fata de scriitor, baby balmos si anca vacareanu — fete de doctori, iar altele — de avocati celebri…

“cuibul de pasari” era un magazin cu de toate. bineinteles si cu cateva colivii. cam pe unde-i parcarea romtelecom, mai sus de biserica mitocul maicii domnului. apoi coborai. usor. pe vremuri nimeni nu se grabea. pe partea opusa era farmacia adace. mai jos, langa cinema sidoli, erau magazinele evreiesti. acolo mama s-a oprit. primise doi lei sa-si ia rezerve. negustorul a coborat din cosuri penite de toate marimile si i-a dat de toti banii. o punguta plina. afacere cu copil! sa aiba… o viata. si a ramas in scrieri.

tandreturi.

era primul revelion acasă la bunicii mei. împreună, prin ’67 sau ’68.

icoanele la răsărit. tabloul din 1908 al olgăi duzescu. bufetul pe care l-am folosit și eu mulți ani.

rochia mamei am găsit-o într-un dulap. satin petrol spre mov. și tata privind… nu, nu… și tata o privește pe mama.

gerunziul nu poate fi decât la trecut sau la viitor.

om.

dar ce e aia om?
un zgomot mic pentru copii pentru cand nu o sa mai fii.

cirese altfel.

in 1978, dupa ce a terminat facultatea, mama a fost repartizata la “scanteia”. a refuzat postul. asa ca a ajuns inspector la comitetul judetean de cultura iasi. abia in 1983, intr-un ciresar, a reusit sa intre in presa scrisa, la “flacara iasului”. si in paralel la radio. scrierile mamei nu incepeau cu “tovarasul”. erau directe si mereu pozitive. nu i-a placut sa critice si nici sa aiba beneficii. desi multi i-au oferit. i-a placut si ii place reportajul, sub toate formele lui. scris, audio, video. fiindca e despre viata, despre fapte.

***
mama m-a luat in toate deplasarile ei prin judet sau in tara. nu aveam bunici din lumea satului, asa ca ruralul l-am descoperit la propriu plecand din diferite primarii. ba cu caruta, ba cu cate o ocazie oprita special de militie conform unor intelegeri nestiute de mine. cel mai mult mi-a placut la osoi unde am mancat pentru prima data ou de rata si la amiaza cirese foarte mari si negre. cat mama isi facea treaba, eu ramaneam ori pe la caminul cultural, ori printr-o curte fugarind pui de gaina.

***
colaboratorii de la radio iasi primeau aparatele cele mai grele. mama isi ascundea magnetofonul de cincisprezece kilograme in dulap, sub haine. de unde il capturam cu stefan. derulam banda si ascultam vrajiti. mama nu gasea niciodata banda pe capatul lasat. mergeam cu ea seara in studio si ascultam cum se inregistreaza. vedeam cum se taie banda si se lipeste si se pune ordine in gandurile aparent neordonate. si tot cirese erau si in curtea radioului. galbene.

bamboo.

reuniunile se tineau in sala de sport a liceului. doua ore. de la saisprezece la optsprezece. cu bancile asezate de jur imprejur. si tineri sprijiniti de spaliere. cu muzica mai mult in surdina. si profesori ce urmareau ca genunchii sa nu se apropie. cotul sa fie sus, si mana sa nu se duca dupa gat. dezmat era la cha-cha-cha si twist.
***
la ceaiurile dansante fetele neserioase ramaneau pana la ora douazeci si trei. cele cuminti mergeau spre casa la douazeci. se adunau baieti si fete. ei spilcuiti. iar fetele nemachiate cu toc mic si flecuri aproape franjurate. ei in uniforma — pantaloni negri si camasa alba. iar ele in eterna fusta plisata. ingrijiti. baietii — apa cu zahar in loc de fixativ. iar ele — cu bucle ce statusera toata dimineata pe moate. pick-up, discuri, prajituri facute de mame. pana când soarele apunea geamurile ramaneau deschise si perdelele trase. iar seara luminile se stingeau si se dansa la „ochiul magic” de la vefacord latvia. si din când in când gazda isi facea aparitia si intreba daca a fost chemata sau daca e nevoie de ceva. doar ca sa verifice.

triaj.

odata tata plecase sa duca gunoiul. a lasat galeata la ghena. si m-a sunat dupa patru luni. din gara. statea acolo de vreo doua zile. intre stari de debarcare-imbarcare. de regrupare. de gânduri, stari, momente. m-a regasit la telefon. am fugit spre el, l-am imbratisat si m-a intrebat daca-l reprimim. ne-am asezat pe-o banca mana-n mana si ne-am intrebat: si-acum incotro?

eram singuri. intre trenuri. ca si noi — intarziate, pierdute. si unul in care am urcat. spre casa.

fluturi.

la “oltea doamna”, pe la sfarsitul anilor ’50, profesoara nadolschi organiza sedinte la telescop. erau seri… dan dragos, negruzzist, a privit ce-a privit la stele, apoi a privit la mama. precipitat, a pupat-o. mama i-a tras doua palme si a fugit. apoi s-a plans bunicului:

— m-a pupat dan si cred ca sunt insarcinata!

— si tu ce-ai facut?

— l-am pocnit!

— stai linistita. nu esti.

noua luni ori trei.

cu maria a fost vita de vie — imi pasa; cu misha, air — all i need. cu rada am ascultat de toate. apoi, ca sa nu mai urle in masina, cautam repede piesa a cinspea de pe stick… dire straits — romeo and juliet… si se facea liniste. pe repeat pentru vreo trei ani.

pasaje.

la sfarsitul anilor ’30, auzind prin zaluceni de un posibil razboi, bunicul si-a luat nevasta si a plecat spre romania. cu o singura lada de scanduri si cu una de rachita pe care inca le am.

[spunea ca fusese copil de trupa; canta la trompeta. apoi inrolat din nu-stiu-care oras. pentru o patrie devenita a lui (mai tine oare minte cineva cum plangeau soldatii in primele linii si faceau pe ei de frica si totusi inaintau?) pe front si-a pierdut piciorul.]

din ucraina a ajuns la bucuresti pentru cele patru operatii. intai i-a fost taiata laba piciorului, apoi amputat sub genunchi, apoi deasupra genuchiului, ca, in final, sa ramana fara el.

apoi transferat la sanatoriul din sinaia. mai intai pacient. apoi portar si telefonist. mama s-a nascut in prima casa de pe dreapta sanatoriului. de acolo au infiat-o. primii ani au stat prin diverse incaperi ale spitalului militar pana li s-a dat exact prima casa din stanga sanatoriului. in ’45 erau deja cunoscuti de tot orasul drept „rusu”, desi ei erau tincu.

in ’53 au ajuns in osoi la un unchi. apoi cu chirie in iasi in bucsinescu  langa o toaleta des vizitata de cacanari. apoi langa casa otiliei cazmir. apoi in strada kogalniceanu. apoi in pacurari la nr. 20. apoi la gara, de unde au fost evacuați la cutremurul din ’77. apoi in ciurchi, intr-un apartament de doua camere, la parter. au devenit proprietari. la 69 de ani. bunicul iesea in fiecare zi pe treptele de la intrare. isi aseza pe scaunul de lemn piciorul de lemn. si ofta uitandu-se in zare. dar in zare pentru el nu era celalalt bloc.

in zare erau doua lazi, o nevasta, un copil si toata povestea asta, greu spusa in timp, prin niste imagini pastrate in ochi si minte.

cercuri.

mama nu are internet. dar citeste continuu. carti, pe bune. nu de joc. dar, printre altele, si cele patru calendare informative atarnate langa pat. bucuroasa ma suna ca a descoperit ca pe alzeheimer il chema alois. egzact ca pe baiatul vecinilor din avrig pe care-l placea când era mica. desi villy, frate-su, era indragostit de ea.

undeva alegerile cele dintai devin cosmarurile de pe urma.

pentru limba romana apasati unu.

in septembrie ’83 ni se instala linia telefonica. 37141. cererea a asteptat mai bine de un an printr-un sertar. spre dupa-amiaza a venit un aparat galbui, cu disc. asteptai sa termine cuplajul convorbirea. care dura. erau unii de la blocul de vizavi caci vedeam cum atarna firul in bataia vantului. dupa alte cinci minute tata ridica receptorul. „acu puteti sa ma inregistrati in mama voastra”. o harsaiala brusca si in sfarsit tonul. „nouaaaaa cinci opt”. „la semnalul urmator va fi ora…”. cam asta a fost primul apel. daca bell spera sa aiba convorbiri s-a ales doar cu un alt client. „sa sun la bunica”. dar tata a stat o clipa, s-a imbracat si a zis ca mai bine merge sa vorbeasca direct cu ei. macar sa fie ascultat. cu buna stiinta.
telefonul a ajuns „interfon” de bloc. intre prieteni. mai sigur. galena, microfonul si o baterie de noua volti. lipite de stefan (bineinteles cu scotch?!)… iar când numarul a primit un patru (sau unu?!) in fața deja nu mai avea disc.

mici. si asa-zis mari.

am auzit de o reconstituire de bataie intr-o scoala. si nu e singura. oameni mici pusi sa refaca fir de evenimente. undeva ca in nuvela lui horia patrascu, respusa in filmul lui pintilie (s-au imbatat intr-o seara, aici, acu o saptamana. s-au luat la bataie. chelnerului care a incercat sa intervina i-au spart capul. capul? ihi. au daramat baraca aia de acolo. apoi, continuandu-se sa se bata, au ajuns pe malul raului, unde nelu tulhuica a cazut in apa. daca n-ar fi fost un ceferist pe-acolo cu siguranta s-ar fi inecat). unde dascalul (procurorul) s-a pierdut in notatii minutioase de dosar. in comportamente conotative. si in confruntari afective. dascal cu o conceptie ipocrit educativa. si imposibilitatea unora mici sa gaseasca puterea sa nu se supuna. si restul, impasibil (esti sigur ca a fost numai atat? orasul zice ca ar fi… orasul mananca… orasul mai bine si-ar vedea de treburile lui. daca ar fi dupa el, jumatate din noi am fi delincventi… e un oras mic, ma. se plictisesc oamenii.)

copilaria nu cere reconstituiri (la urma urmei toata chestia asta e… o intamplare). nu se vrea reportaj (deocamdata, dragane, avem o sarcina, sa facem film. si sa-l facem bun, intelegi?). indiferent daca-i cu mai mici sau mici, ajunsi oameni. unii prea devreme. copilaria nu e parte din sfera bascaliei. si nu e degradanta stare de fapt. copilaria e nimic in tot.

 

inchideri.

cine stie poate maine cu luna noua vin la tine.

cifrat.

nu am vorbit nicicand clar. se spune ca asa voi fi la batranete. nu ca as vrea s-o apuc. nici acum nu ma bazez pe memoria recenta. sigur nici atunci. asta e codul notat de mama. la un an si noua luni. las scris in caz de urgenta.

despre nopti. si noapte.

un fel de vanatoare de fluturi. fluturi de noapte. oameni dintr-o singura lume. numai intre ei intelesi. care ies din enclave dupa ore tarzii. simt respirari. spun vinului povesti. si rad. se tin in brate. nu se plang. doar ofteaza impreuna. inteleg. si asculta. asculta aceleasi acorduri. care sofeaza fara sa vorbeasca. fara destinatii. toti frumosi. nu se grabesc. sunt stransi sub stele. sub cer. cum ar sta ascunsi sub cearsaf cu o lumina aprinsa. in cea de tigara. in adevaruri stiute doar de ei. negrabit spuse. cu pauze adanci. uneori asteptand ploi de vara. sa spele. adevaruri de noapte.

dún laoghaire.

sunt locuri care nu se vor fotografiate. pe unde e posibil sa treci o data in viata. si sa-ti lasi sufletul acolo. se vor vazute doar cu ochii mintii. blackrock fuge de obiectiv. te trage de mana. desi e continuu, rupe filmul. isi retrage apele. si revine cand vrei sa-i atingi plaja. spala, vantura si duce mai departe. ca sa fie spuse. sau nespuse.

nespuse.

cand se adanceste groapa si trebuie sa-ti sufli singur in lumanare. nu sufla in sus, nu in jos… stuche pe degete si pune pe flacara. si se face intuneric. si sufletul s-o duce in lumina mintii. vegheat. si cele sufletesti nespuse se vor adresa mintii. si s-or intoarce cu raspuns. si te intinzi. si toate secretele-s cu tine, impacate. si-apoi poti trece. in liniste.

21.12 la 2 si 10.

rada are de azi sase ani. pentru mine are mai mult. mult mai mult.
— vreau sa ma fac actrita. sa fac oamenii sa rada. dar nu clovn.
— dar clovn e o meserie foarte grea.
— stiu, dar dureaza mult machiajul. si nu vreau sa ma intorc acasa trista.

tinuta. si impresie.

la sfarsitul anilor ’50, in avrig, doamna ionita iesea — ca in fiecare dupa-amiaza de duminica — in poarta casei. la masa de pranz avusese un cir. imbracata cu aceeasi bluza alba scrobita si aceeasi fusta neagra cu dunga, incepea sa se scobeasca in dinti.

si lumea credea ca tocmai mancase carne.

haita.

primii trei lupi sunt cei mai slabi si bolnavi. ei imprima ritmul de mers intregii haite. daca ar fi invers, ei ar ramane in urma si vor pieri. In caz de ambuscada, ei sunt primii sacrificati. mergand in fata, acestia batatoresc poteca prin zapada, pentru a economisi puterile celor din urma lor.
sunt urmati de cinci lupi puternici care formeaza avangarda, iar in mijloc se afla averea haitei – 11 lupoaice. apoi, alti cinci lupi care formeaza ariergarda.
si ultimul, aproape izolat de haita, este conducatorul. el trebuie sa-si vada toata haita, pentru a o controla, dirija, coordona si a da comenzile necesare.
(credits: chadden hunter/bbc nhu)

marunte.

ai mei au fost rar acasa in ajun de craciun sau revelion. prin natura meseriilor. si sarbatorile mi le aduc aminte cu stefan. noi doi. si radioul ural cu o tannenbaum. pe un post rusesc. aveam brad. de plastic. rar natural. cu bomboane mancate din prima zi cu tipla inchisa pe post de capcana. si am doar cateva cadouri de care imi aduc aminte. o casuta de lemn. o rochie in carouri alb cu albastru. “cei trei grasani” de iuri olesa. si alt brad plin cu bonibon. aveam globuri ce pareau de zahar pe care, cand eram mici, le lingeam. si clopotei la care se pierduse limba. adormeam langa brad. si nu simteam miscare. si se facea dimineata cu toti in casa. impreuna. asta era darul.

low.

sinistre. ultime. dorinte.

in virtutea… inertiei…
nu, nu-i bun. asa cum ii dicteaza varsta…
nu. nici asa.
genetic, mama isi pregateste trecerea. sa intelegeti ca, pentru noi, in casa, trecerile nu sunt tragice.
are cativa ani de când s-a hotarat ca nu vrea ingropata. vrea sa fie incinerata.
povestea asta mi-o reia saptamanal. la fel bunica-mea imi prezenta hainele din lada.
dupa ce mi-a plastifiat o lista cu toate cele pentru inmormantare, batiste, poduri, colaci… rosturi… acum vrea s-o imprastii de pe munte, peste sinaia.
cum ea crede ca eu doar o aud, nu o si ascult, intr-una din zile, de dimineata, s-a spalat, s-a imbracat cu haine bune si a plecat spre „daniel si anca”. si a aflat: ca se ocupa ei de haine, de transport la bucuresti, de crematoriu, de fochist.
asa ca neavand certificat emis (de ala, de deces!) pentru „rezervare la crematoriu”, s-a oferit sa dea avans. apoi, s-achite in rate.

de-altadat’.

irish 39.

la rascruce de vanturi am gasit dublinul. in uniformitate vizuala. nu tu kitch. nu tu flashuri. nu tu claxoane. in ritm propriu. in sud. in blackrock.

cu ploi torentiale neanuntate, pub-uri, fish and chips, biserica de duminica, copii cu capul gol, parcari, sensuri inverse, semafoare, golful cu maree, faruri si briza, multicultural, bronz fals, peste patruzeci de ani irlandeze ingrijite, piste, alergatori matinali, ciclisti. si alarma de incendiu a cristinei cu bateriile pe terminate.

intr-un loc care pare ca imi citeste starea varstei. centrifug. centripet. in trieri sociale spre sociopate, si in seri langa prieteni confirmati de timp. la 39 de ani. pe 30 noiembrie, la 21.30.

luati si dati:

cel mai fascinant tinut este tinutul de mana.

aranjari.

bunica a stat o perioada la noi. cum din ultima camera se auzea continuu „mor” dupa cativa ani am inceput sa-i spunem „ursul”. dumnezeu a tinut-o inca ani buni.

cat a stat la noi si-a adus toate lucrurile. inclusiv bibelourile. le asezasem prin biblioteca. dar cum ea nu cobora din pat le-am strans. si milieurile. odata, aflata in puteri, batrana a coborat din pat si si-a descoperit averea ascunsa. si ne-a copt-o. mai intai ne-a aranjat biblioteca. cu toate cartile puse pe culori, dupa marime si cu cantul inauntru. apoi a facut si ordine in dulapuri. atat de organizat… ca luni dimineata sa fim rataciti.

inghitituri.

cerumenul blocheaza. trebuie spalat. cu apa calduta. actiune de altfel obligatorie in rastimp. unii se scobesc si-arunca. altii baga degetul in gura. ca si cu mucii. ori suflati. ori inghititi. ori aruncati in fasole. ori si astia in final inghititi. asa, mici placeri. ca si fundul. curatat. ori ca s-auzi. ori ca sa mananci. rahat. fiindca e vorba veche: unde mananci, nu te caci. despre guri spurcate si infundati.

chitanta.

caut preot. sa-l cheme si popa. sa-mi spuna daca pot pleca linistita. fara datorii. ca sa inchid sinuosul drum al imprumuturilor genealogice.
in 1932, doctorii castigau. atat cat sa ajunga sa se imprumute. 30 de dolari. nu am gasit vreo stornare sau anulare. asa ca ma incred in ce mi-o transmite glicerie.
ca sa incep sa-i strang.

timpi.

am mostenit 5 minute. printre multe altele. mama folosea atat de des expresia incat n-o mai auzeam.
…5 minute sa citesc o pagina. 5 minute sa ascult o stire. 5 minute sa-mi trag sufletul. 5 minute sa-mi limpezesc gandurile. fara 5 minute… intarziem! 5 minute sa scriu. dormiti 5 minute! 5 minute liniste! in 5 minute e gata. 5 minute pana mergeti la culcare. 5 minute daca apuc sa vad un film.
5 minute si adorm in fund.
pana dimineata. cand ma trezesc cu 5 minute inaintea alarmei. si incepe ziua de 5 minute.

intre hotare.

1+1=3. de cand?
de cand calculele clasei a treia au uitat copiii pe linia de garare.
de cand copilul este cerut geniu de un sistem teoretic gresit.
de cand ar putea fi logic.
de cand limba romana este optionala.
de cand limba romana este doar enunt.
de cand copilul a inceput sa scrie poate fii, inganfat, pe tine insusi, deuarece.
de cand nu e corectat.
de cand eu nu am vocatie pedagogica.
de cand altii nu au vocatie pedagogica.
de cand e atent la ton si nu la explicatie.
de cand se descurca.
de cand se incurca.
de cand scriem aici.
de cand e repros, nu sfat.
de cand devine personal.
de cand e trist.
1+1=3. asa e la noi. fara contraziceri. fara calificative.
1 (eu) + 1 (el) = 3 (copii cu doi i)

 

generatie. mea.

si alegerile. cu mintea libera.

tipuratura.

alegeri.

la bunica lucrurile au stat in casa pe aceleasi pozitii de cand am stiut. ingrijit. mobila lucrata manual. cu scop primar. nu permuta frigider pe post de divan. nu cum e la mine unde le sucesc pana se potrivesc. din cand in cand. si toate devin blaturi. folosind la propriu termenul mobil. fiindca ea a priceput — instinctiv, practic — ca toate sunt facute cu un scop. si unul e rostul. daca e sa cant — cant. daca e sa joc — joc. daca e sa socotesc — socotesc. desi, provocat, amenintat, ai putea sa le faci pe toate. pentru un timp.

vremurile ne aduc abramburi. numai de ne-am apleca putin urechea. sa intelegem ca fiecare are rost. iar rostul nu e functie. rostul, aplecarea, rabdarea sunt din facere.

citiri.

a venit momentul sa recitim. poate se va gasi clasa politica demna sa completeze istoria diplomatiei.

exista taceri si taceri.

asteptandu-l pe ceausescu.

…cand existau instantanee…

mama spune ca i-au obligat la prima ora sa fie la casa scanteii. si toti au fost.

cum nimeni nu venea, a inceput perindarea asta. ea cu doi colegi de la jurnalistica. fotografiile le-a facut radu radoslavescu. cu mama si stefan diaconu. stie ca pentru o zi s-au inteles excelent. era prin 1974.

s-au cantarit. s-au plimbat. au baut cafea. au baut bere. si au ras. si-au cumparat flori. obositi s-au adunat in piata mancand inghetata.

la ora 16 a trecut tovarasul. si gasca s-a spart. in cadrele astea regasite.

limpeziri.

cum sa nu-ti aduci aminte de mirosul rufelor albe fierte, uscate si apretate? de asternutul curat si ferm? calcat cu fier cu carbuni aprinsi in miscari de du-te-vino si stropit cu apa din gura.
in curtea casei bunicii fierbeau lesie si soda caustica. rezultatul era dat prin razatoare cu multiple intrebuintari.
podelele se frecau cu sare si apa clocotita. covoarele scuturate pana in ultima fibra si batute in cuie. toate sa fie nespurcate.
bunica isi spala fata mereu cu sapun si apa rece, si o stergea pana scartaia. indice de curatenie! dintii — cu cenusa. si i-a pastrat.
baia era saptamanala. si comunala. bunica o spala pe mama in aburi fierbinti, in batai de crengute si frunze de stejar, cu piele frecata cu malai pana se inrosea. cu sapun ”cheia” si par clatit cu otet. pieptanat si impletit strans de nu-si putea misca gatul. baia se dezinfecta. si nu s-a auzit de vreo boala de piele.
apoi femeile se adunau la povesti. ca intr-un grup de socializare.
urma duminica. curata.

ireversibil.

mă trezesc continuu observator alarmat între gândurile celui mai mare şi concluziile celui mai mic. când inocenţa se permută în segmente, care devin tot mai mici. într-un timp ce se scurge pe o pantă tot mai abruptă.

cum era cristina când îşi lua bilet la film şi se aşeza în primul rând, pe locul din mijloc, crezând că va fi prima care vede filmul. şi toţi ceilalţi vor afla apoi.

cum erau copiii mei duminica la biserică, suflând doar în lumânările morţilor ca în focul de pe tort; în strigătele disperate ale bătrânelor.

aiurea mă întreb de unde-s promisiunile rostite când i-am ţinut în braţe prima oară? unde am învăţat să le încalc? cum de mi-a venit să le predau frica? când ţin atât de mult la inocența lor… să risc să-i las la voia întâmplării? pas peste pas. creşteri. înc-o etapă.

(…dar toate să le fac fără cârtiri şi fără îndoiri. ca să fiu fără de prihană şi întreagă…)

dardaieli.

cred ca prin iarna lui ’84 spre ’85 au sistat caldura. am adunat toate cartile in sufrageria cu cinci grade celsius. si cultura inghetase. am permutat canapeaua in ultimul dormitor si ne-am trezit patru oameni sinistrati in trei metri pe patru. o saptamana unul in rasuflarea celuilalt. rufele din balcon aduse in casa inghetau pe calorifer. in bucatarie palpaia un singur ochi la aragaz. gecile de peste zi devenisera pijamale. eram un tot inghetat intr-un apartament oarecare, in bularga, in iasi. in romania.
tarziu, intorcandu-ma de la scoala pe strada am inceput sa strigam unul la celalalt pe fondul unui sunet infernal. brusc am realizat ca in noaptea aia va fi apa calda pentru doua ore. si caldura. pornise cet-ul! am permutat canapeaua, ne-am spalat repede si ne-am culcat.
la sase dimineata reincepea iarna de apartament.

pagini.

ajuns intr-un picior, bunicul s-a angajat portar la spitalul militar cu patru sute de lei pe luna. avea sapte clase. dona sange constant. b3 negativ. la a cincea donare incasa doua sute de lei. in toamna reusea sa-i cumpere mamei rechizite. in timp si-a pastrat o placere furata. sa-i inveleasca caietele in hartie albastra, sa le aplice etichete si sa le linieze. linie dubla. mama nu si-a permis nicicand sa rupa o foaie din caiet. implicit erau sangele lui. 

tabuuri mici.

la 70 de ani mama e brusc interesata de astfel de subiecte. ma intreaba mereu daca tata a iubit-o. eu ii spun ca da. pentru ea — incert raspuns, mai ales ca stie data cand ne-a conceput. nu intelege homosexualitatea si i se pare ca toti mosnegii sunt libidinosi si vor ceva. imi repeta ca nu mai sunt barbatii aia galanti de-altadata. mama, libidinosii astia au fost galanti odata. aud “sex” spus in aproape fiecare discutie si cate o mirare atasata. si bancuri aferente.

eu am aflat cum se fac copiii printr-a cincea. la ora de istorie a lui angheluta se vorbea despre epoca primitiva. de-acasa invatasem ca se ia o pastila si ies copiii. numai ca nu s-a potrivit. astia primitivi nu aveau fabrica. zambind profu m-a trimis acasa s-o intreb pe mama. bila alba pentru angheluta! banui ca in seara aia au aflat si altii caci ma privisera prea multe mine intrebatoare. nah, unii am fost mai inocenti… acum pare mai simplu. explic copilului cel mare ce-i menstruatia, informatia reexplicata trece la al doilea si ajunge la al treilea, rada, intr-o tragedie sangeranda, care la randul ei o reexplica la gradi (in intelesul ei).

am vrut sa-i cresc echipa. o am. si nu as destrama-o.

culcus.

ma prinde seara intre trei suflete. iesite din mine. doua stiu sa citeasca. banui; nu prea verific. mama, mirosi bine. isi lipesc picioarele de picioarele mele si se infasoara in jurul coatelor. haide, mama, odata! citeste!… ei rad. ce inseamna innascut? dar lipsa de sportivitate? radaaa… ne oprim?! cu mine sfanta duminica din fata mosului capata voce de harca… nu toate sfintele sunt sfinte. mai sunt si aparente. si nu trebuie sa-mi intorc ochii fiindca ii simt. ai lor s-au inchis. respira calm si cu zambetul pe buze. inveliti. asa cum ar trebui sa doarma toti copiii.

cuceriri.

prin ’64 mama a urcat la tata in mansarda sa se planga ca puiu oarza a parasit-o. il gasise sarutandu-se cu alta. in tragedia asta mama avea 19 ani, tata 24… pe 17 noiembrie 1966 “plangerea” s-a incheiat legal. s-au luat.
cat l-am stiut eu pe tata nu mi-a vorbit nicicand de alte prietene. le-o fi avut. aducea perfect cu cary grant numai ca grizonant. si cred ca fete au tot umblat dupa el.
in anul ala de au stat impreuna mama a fost pe toata coasta de azur. stia cotloane, alei si parcuri, restaurante si meniuri, cai ferate, munti si castele… tata a ales din biblioteca ghidul michelin pentru cote d’azur din 1934. nu fusese in franta, dar stia franceza. asa ca l-a citit pe indelete. si-a ales o zona care nu se schimba si mama a ascultat vrajita… vreo 44 de ani. ca o prelungita luna de miere, numai ca povestita.

despre ultime si primite.

cand mor cuvintele rostite se incheie socoteli. tacut. se trag concluzii. si e timp de impacare. decent.

ne uitam la ecran si undeva stiam amandoi ca erau ultimele. fara sa ne vorbim. asa cum am facut mai toata viata. am vazut cu tata “taxiul mov” cu fred astaire si “barbierul din siberia”. mai incolo i-am spus gatuit “la multi ani” si in doua luni il sarutam pe frunte pentru ultima data si ii sopteam ca o sa fie bine. nu stiu pentru cine? cum spune acum mama, parintii care isi iubesc copiii se duc mai devreme. mai devreme pentru cine? cand noi in casa n-am fost nicicand pregatiti de plecat.
*
pe tata anii l-au adus garbovit. si totusi in tinuta demna. nu mi-aduc aminte sa fi inselat pe cineva sau sa fi vorbit urat cu diversi. undeva avea un fel de a fi fair-play. dar nu cu el. a impartit si a dat cam din tot ce a avut fara sa se uite in urma. pana la un carnet descoperit ulterior, unde-si nota cu pix rosu de toate astfel incat sa para ca a iesit in castig. iluzoriu.
*
astea-s primite de la tata. care-s aceleasi cu cele de la mama. numai ca de la ea toate ies negresit la liman. de la ei stiu despre cuvinte si despre tonul vocii si despre demnitate si calcule si prieteni. invatate in timp si de cele mai multe ori dur. despre cum sa tii capul sus. si apoi sa stii sa-l pui pe perna si sa inchizi ochii impacat.

aproape.

habar nu am despre ce canta. nici nu vreau sa stiu. e una dintre melodiile alea de-ti imaginezi ce vrei. aproape.

la cald.

in alte timpuri, „dinainte”, au fost nopti in care „locuiam” cu mama in tipografie. in iasi, pe 7 noiembrie. intre zetari, linotipisti si ziaristi. toti prinsi in munca individuala, dar depinzand si ajutandu-se. pana corectorii si responsabilul isi faceau treaba eram asezata pe un scaun inalt, cu un vingalac in mana, o hartie cu inscrisuri rupta aleatoriu. mi se dadea permisiunea sa culeg. totul era in oglinda. ca intr-un puzzle. tin minte ca intr-o camera alaturata era un pat cu o patura de armata, aspra. nu am vazut insa pe cineva sa atipeasca. acolo un telex batea continuu vesti cu ceausescu. se injura, toti se dadeau peste cap sa elibereze coloane in pagina. mama ma privea cu degetul la gura. ce se vorbea si se gandea acolo, acolo trebuia sa ramana. si apoi toti radeau. pe o placa de plumb indoita se trecea o perie cu cerneala si intrau in paine corectorii. ziaristii sunau pentru ultimele modificari. totul in contratimp. undeva spre dimineata capul-limpede dadea bt-ul (bun de tipar). multi isi terminasera treaba si isi beau sticla de lapte primita sa omoare metalul din plamani… dar niciunul nu pleca. se punea hartia si se pornea rotativa. mirosul de plumb si zgomotul nu se uita! si nu se uita emotiile pe care efectiv le simteai langa tine, in fiecare seara, de implinire, de multumire, de neasteptare… si ziarul cald, la propriu… si starea aia. de echipa! pana in seara urmatoare.

ajunse istorisiri.

povestile sunt mereu trecute. unele adevaruri, altele cernute prin site de judecare. astea de apuc sa le stiu sau sa le aflu nu sunt rusinoase. nu au nimic indecent. nu epateaza. desi spasite, nu te fac sa pleci capul. nu aduc injurii. nu judeca. nu tradeaza. pentru ca toate spuse dupa un timp au un val nonsalant. ca intr-un burete, adunate si sterse. reparate si impacate de timp. de un timp decent, trecut, trait. in alte valori. aparent cinstite, aparent necinstite. in demnitati si  orgolii ramase acum tacute. din zbateri umane. ori o fi mintea cea de pe urma care le asculta si le da crezare? ori o fi farama de credinta ca toate candva au fost drepte si se vor indrepta? o fi roata ce se-ntoarce? in povesti, timpul alege calea de mijloc. de impacare. calea care iarta si depaseste. s-or fi inselat si ochii si urechile in timp?… toate cazne si bucurii intamplate.

intru educatie si viitor citate.

nevestici prezente si viitoare cu vorbe einsteiniene, coehliene si noiciene ghilimelate si bataie — deh, lunga — catre soti si alti vruti amanti. descurcand cratite, oale, hasles, haine, diete, trebuincioase. la o cafea. pe facebook. din teo trandafir sau tony poptamas. in sport digital de volum crescand pe telecomanda la maruta. fara de timp si neintelese. etern neintelese. in neintrerupta plangere ca ele nu mai pot si ele nu mai au timp. uneori cu noroc si subinteles la titra filosofica de telenovela.  multumitoare celui de sus pentru familie si inchinaciuni fotoșopate. omagiind fiesce eveniment cu emoticoane inamorate. baaaaai, jos palaria. dar unele au o perseverenta… cu tinta mai inteleapta. mult mai inteleapta ca ele. de asta le ignoram. si printre ele stiu si unul. asa, cu nume egoist. dar ea l-a ignorat cand a trebuit.

blandeturi, suflete si alte duhuri.

e luna plina. ca o minune, cum credea bunica. de se-nchina si-i spunea pasuri. ca in noptile de-acum luminate, pui cap la cap cele facute si te sfatuiesti cu tine. lumea judeca, te inconvoaie, iar vorbele trec din tantar armasar. si in noapte, cum crezi ca nimeni nu aude, luna iti pune gandurile in ordine. si te lumineaza fara a te orbi. cum nici atunci nu dormeam, nici acum nu mi se inchid nici ochii nici gandurile in astfel de nopti.

bunica era credincioasa. uneori spre ostentativ. dar crezurile, semnele crucii si cantarile le-am cunoscut cu ea prima data. intreaga copilarie am colindat cimitirul. ingrijeam morminte si ascultam povesti despre cei de sub noi. si oftatul batranei. si judecari de-ale viilor in nespusele sufletelor ce pluteau. citeam nume, ani, priveam fotografii, trecute vieti. asa cum sunt si azi basarabenii, bunica a crezut in soarta. credintele nu s-au prins de mine ca-n spectacol. dar drumul pana la locul tatei, focul lumanarii, tigara fumata si tacerea de loc… te aduna. stau cu mama pe o banca si bem cafea si turnam pe mormant. nu stiu, in obiceiuri neexplicate.

si totusi bunica avea descantece. mereu cand mi se facea rau sau imi ramanea gatul intors i se parea ca e de deochi. imi lua mana stanga in dreapta ei. avea o mana mica, fainoasa, curata. imi spunea sa inchid ochii. niciodata nu am deslusit cuvintele descantecului. doar tatal nostru.

si aerul din semnul crucii. de trei ori.

dulceturi.

e un timp cand vrei si un timp cand poti si un timp cand esti uitat de toti

candva nu erau caldurile astea. era toropeala la 28 de grade. era vara si iasul facea dulceata. unii si pe kogalniceanu. cum ar fi bunicii mei.

fructe aduse din osoi. cel putin zece kilograme din fiecare, de marime egala. pare ciudat, dar ziceai ca bunica da cirese, prune, caise prin site… il blinda pe bunicul cu sort. il proptea intr-un singur picior pe trepte si ii spunea mai, omule, eu fac dulceata! procesul pare ca dura trei luni cu bunicul incremenit in loc, scobind etern samburi, spargand samburi, triind si spaland fructe colorate, trecandu-le prin apa de var… nuci verzi curatate… si maini negre… si miez de nuca tras pe foc, apoi bagat in prune… caise, capsune, cirese amare, rare cirese albe… de parca toata iarna numai asta ai putea manca.

hăi, luminita, adu doua bidoane de gaz! apelativele bunicii erau imperative. incepeau de dimineata, iar mama era singura care isi auzea prenumele si asa stalcit. bunicul a ramas toata viata mai, omule. mama alerga la silvestru, langa crisan (locuri apuse de mult), apoi urca copoul cu lichidul pentru lampa.

dulceata se fierbea incet. foarte incet. nu se invartea cu lingura. se foia oala. bunicul adormea, dar era trezit de “general”. din dulceata mama avea voie sa manance doar spuma. restul — pentru invitati.

si noaptea… cand toti se culcau, bunicul fosnea “ciolofan” si pregatea sfori. dintre cei doi doar el stia sa scrie. asa ca le nota. frumos. pana in vara urmatoare.

madam rusu, ce dulceata extraordinara ai facut! bunicul arunca o privire si aprindea o jumatate de tigara pusa in tigaret. mda!

randuite fara colb.

dimineata incepeau cu un pahar de samahonca din sfecla. era rozie, ca o tuica. rusii taiasera pomii fructiferi ca lemn de pus pe foc. strabunicii mei au fost impreuna peste optzeci de ani. lelea s-a nascut prima. din cei saispe copii care le-au trait la nastere, cei mai multi au depasit nouazeci de ani. irina, stefan, vera, iacob, agafia… gherman s-a stins dupa patruzeci… dintre gemeni au trait numai fetele-pereche.

odata cu razboiul agafia si nicolae, bunicii mei, au ajuns in sinaia. nu cunosc conjunctura. ii chema tincu. dar cum toti ii stiau de rusi, in acte au devenit rusu-tincu. asa a luat mama numele. locuiau in fundacul de langa sanatoriul militar, pe fosta republicii nr 55. initial — casa pentru soldatii ce pazeau institutia. casa era impartita cu familia tudosan. bunicii mei locuiau in trei camere din fata si o bucatarie. alte camere fusesera transformate in pensiune pentru „coloneii de paie” cum le spunea bunicul, ajunsi pe pozitie asemenea lui mos teaca. bunica le gatea si le spala. si un salon pentru petreceri, cu balcon in care stateau la ocazii muzicantii. in fata se vad si acum copaci rasinosi. la sfarsitul anilor ’40 mama isi ascundea pachetelul cu mancare intre crengi. azi — ridici capul sa vezi varfurile. in spatele casei, spre rapa, pe niste trepte de lemn, coborai spre prahova sa te scalzi si sa culegi alune.

bunica a fost bucatareasa la sanatoriu. vreo cinci ani. doar pe timp de vara când era mai aglomerat. nu a avut pensie de drept. bunicul, ramas invalid dupa razboi, era ba centralist, ba portar. tarziu cu pensie de invalid de razboi. aveau pe langa casa gaini, curcani, porci… veneau rudele din moldova sa ia carne de la ei. acolo era foamete. lemnele erau aduse langa gara regala. se cumpara cate un vagon, se stivuiau. intre lemne cloceau gainile. mama aduna ouale cu galeata in fiecare dimineata. oua multe de altfel… si bunica devenea comerciant. praf nu era in casa. totul scrobit, calcat, si chiar nepurtat era reverificat. ca sa nu se depuna. asa cum invatase. in vertujeni.

a se agita inainte de utilizare.

reclama incepatorului in reclame. si ultima. adica un fel de examen. sa vedem daca ai invatat schematic si stii sa creezi… si informatii verbale si vizuale si tematice si cadrul produsului si mascota comerciala si ilustratie abstracta si ingrediente…

lamai in padure de foioase, si cerb in zona mediteraneana, si cerb inteligent sa scuture lamai in cos, si sirena in apa curgatoare, si sirena de apa dulce, si apa curgatoare de munte, si rece ca apa curgatoare, si barbati cu camasa cu dunga in varf de munte…

apoi vine aia cu alergatorii si ciclistii care la sfarsit consuma radler sau fara alcool. acolo e si un pic de istorie. dar pour les connaisseurs.

indoit.

din ciclul “tu ce putere extrasenzoriala ai? afla din acest test capacitatile tale ascunse!”

pozitia ghiocel: (deci. e si un sfert… mai stau un minut si ma retrag cu scuze…. oooof…. nu se satura de vorbit?!) da, doamna, aveti dreptate. n-o sa se repete. (imi trec scurt prin minte lista treburilor casnice de dupa-amiaza… ma gandesc sa n-o mai trec scurt. sa trec lung, ca oricum nu se poate opri din observatii…)

deasupra pozitiei ghiocel: …si as vrea ca acest lucru sa nu se mai repete. este inadmisibil comportamentul. in astfel de situatii… aaaa…. aaaa… (baaai, ce-mi place cand ii pun asa sa se indoaie in fata mea… stai acolo! indoit! azi eu sunt cea mai tare din parcare! sa-ti mai spun doua cu cuvinte pompoase ca sa cazi pe spate!) aaaa…

pozitia ghiocel: acum pot pleca? (baaaai, poate nu-mi ridica masina! sa nu uit sa iau paine. sa spal copiii. si cainele… aaa, si conserve de pisica…)

deasupra pozitiei ghiocel: cred ca da, doar daca ne-am inteles? (goango, te-am strivit!)

pozitia ghiocel: (si daca nu ne-am inteles?!) atunci plec. doamna, scuze. la revedere si multumesc!

deasupra pozitiei ghiocel: (in suspensie) de ce multumiti, doamna?

pozitia ghiocel: (cu un pas peste prag) e singurul moment cand goanga are timp sa-si faca ordine in ganduri.

de-ale gurii.

inainte de ’47 bunicii mergeau cu sacosa de bani sa cumpere paine… salvasera bani sa ia porc. apoi au cumparat numai gaz cu banii aia.

in fiecare sambata bunica cumpara o pereche de pui de 14 lei… mancau trei oameni o saptamana… pui umplut cu maruntaie, pus la fiert in bors, apoi scos. umplutura cu marar si ou, intr-un fel de drob. bors cu taitei de casa facuti de bunicul, cu muuulta stevie. sa mai amintesc pe foc mic?… sa spun ca pe plita?… si friptura. tot din puii aia. in cuptor cu lemne. in rest legume. si sute de borcane stivuite in beci. cu rafturi de lemn. cu un racitor comun. cand luau chenzina opreau caruta cu blocuri de gheata. odata puneau ei bani, odata vecinul. si chec. si biscuitii cu amoniac presarati cu zahar “cristal”. pastrati pentru musafiri. dulciuri vanilate…

candva a fost si mos simion, var cu bunica. sambata ne aducea din bucsinescu (cum te duceai pe dreapta, la numarul 5) cate o harbuzoiaca. si peste proaspat. mama lui incercase sa o ademeneasca pe mama cu “de-alea ude”… pelinci cu mac… mama nu manca fiindca ii pareau “murdare”.

si paine cu unt (rar) si telemea si ceai de tei duuulce in prag de seara. tot la bunica.

si serbet de lamaie sau dulceata de oricare de la bunica dinspre tata. cu un pahar de apa rece.

si supa “fals(h)a”. de la bunica lui ciprian. reteta invatata de la un evreu pe timp de razboi. un cir din faina cu ulei, tras pe foc, cu apa si bucatele de paine uscata.

si paine cu untura. stiu… unii cu bulion, mustar, sau zahar… stiu!

si mamaliga fierbinte in lapte rece cu un pic de sare.

…si mama care recunoaste ca n-a prins mai nimic din bucatarie (desi o contrazic). nu fiindca n-ar fi vrut. ci nelasata.

…si eu. acu’ sa vad ce gatesc…

mosii de vara.

era obicei. an de an, cat a trait. bunica ne aducea cani cu buchet de cirese. legat cu sfoara alba de toarta. ne facea taitei de casa cu lapte indulcit, rece si vanilat. si le umplea. miros si gust de neuitat. cu o lumanare aprinsa. apoi ne adunam la biserica si la cimitir cu crengute de tei imbobocite, sfintite. nu trebaluia de frica sa nu-i amorteasca degetele. intram in lumea ei in mirosul ce amesteca lavanda cu menta si naftalina. cu tei deasupra usii. cu icoane cu priviri si maini ce te faceau sa te sfiesti. ne asezam la masa lipita de perete si infulecam mancarea de pe foc mic.

candva asa au fost toate. tihnite.

vota linioara ti linoara ne linoara ne.

“no country’s voice”. cu cristina. sigur castiga. ea. in echipa “coasta de ce vreau eu”. persoana mea pe pfa in echipa “aicisha arhipelagul n-ai treaba”. start voting.

cap de pod.

suna de mare porc. dar e o constatare. curenti de bataie de vant in crestere. unii (fitz)modisti, altii argumentisti, altii neaveniti. cei mai multi parerologi. chiar foarte multi. e o enumerare in completare. coehlo, cartarescu, metrosexuali, so gay, albastru electric, albastru adanc, de ala de nu-i mai vezi fundul, material gen piersica, raw vegan, diete, naturisti, nutritionisti, cel mai mare secret dezvaluit, cel mai bun tratament, cea mai buna cura. biciclisti. aaa, si eco-biciclisti. si mult echipament. oale, cutite, tigai, spandex. ca sa fie.

cand.

cand sofezi… cand mergi drept… cand te incadrezi… (ce caut aici? si unde ma indrept?) am trei copii pe bancheta din spate. cand esti in starea aia de vrei sa tragi de volan. si toti trei te tin pe drumul drept. numai ei. si cu ce forta! fara sa te atinga. cand te sustin indiferent de alte derapaje. cam acolo sunt. si punem muzica noastra. incepem sa cantam. tare. si radem cat de afoni suntem. si-am evadat.

lamuriri. cu mama.

mama nu se supara. nu zice ca-s ironica. si nu pentru ca sunt copilul ei. mama e transanta. vede povestile astea ca pe o oglinda. rade. rade cu lacrimi. si ma intreaba: asa fac? anii mi-au adus-o aproape. fiindca nu am fost asa. nu ne-am spus te iubesc, nu ne-am imbratisat. nu am avut timp. si nici stare. cine ne stie de la inceput, intelege. cine nu, sa incerce. cu toate astea, in fazele vietii, am fost echipa. cel putin noi doua. acum doar ne amintim. si descoperim ca, desi amandoua preocupate sa trecem tooone de praguri, eram constiente ca cealalta e acolo. numai ca acum le rostim.

anacronic. cu mama.

– ce-ai patit mama la picioare?
– nimic. mi-a tremurat mana.
mama a facut baie. arata gen killer. s-a dat cu oja. mana tremuranda.
– da niste acetona sa te retusez.
– lasa ca dupa ce ma spal diseara dau cu peria si se duce.
***
– m-a sunat tipa aia cu care eram prietena in copilarie.
– care, mama?
– aia, alecuta, aia care statea acolo… langa… cum ii zice?
– pe lapusneanu?
– asa, mama. cica aia o stie pe una care vinde o masina de cusut de aia.
– de care?
– de aia, ieftina.
– nu, ce marca, automata… sau cum?
– de aia. o da ieftin. si doamna asta de aici…
– care doamna?
– doamna din camera de aici…
– anca?
– asa, alecutza. o stie pe una care vrea de aia.
– de care?
– masina. de cusut. asa ca am facut o afacere.
– care-i afacerea?
– s-au sunat sa si-o cumpere una de la alta.
– care-i afacerea ta?
– pai le-am facut cunostinta. adica le-am dat numerele uneia alteia.
– da, mama, esti pe plus.
***
mama nu mai tine minte nume. toti sunt aia, alea, asta. si le identifica dupa vopseaua de par de acu 30-40 de ani. aia blonda, aia cu manusi, ala din colt de statea langa celalalt care era prieten cu tata. eu banui ca le stiu. ca sa capete incredere. stie locuri care nu mai arata cu cele pe care le stia. deci nu le stie… dar eu tre sa le stiu. si se intalneste pe strada cu diverse si diversi. si intre ei — dialoguri de numa’-numa’:
– ce mai faaaaci?
– bine, zice mama.
– sunt eu!
mama zice ca stie. dar mintea e vraiste. de unde s-o ia?
– eu sunt, nu mai stii? stateam vara acolo si ne ieseam la ceai dansant cu… ala… de-o murit acu…
gps-ul mamei restrange aria si timpul. si undeva in coltul gurii zambeste:
– mariana!
– nu, getuta!

post edit: https://alecdumi.wordpress.com/2015/04/03/lamuriri-cu-mama/

aminte. luare.

„este în cartea învățăturilor despre viața lumească o scurtă învățătură: binevoitorii de multe ori ne sunt spre stricare și răuvoitorii spre folos.”

„este în firea omului că după ce mintea pricepe un șir de lucruri mai ascunse, ea pune aceeași măsură pe lumea întreagă și nu mai crede ceea ce nu poate înțelege. nu totdeauna însă omul gândește. sunt întâmplări în fața cărora mintea stă locului: în primejdie, când sufletul nu mai află ajutor, în bucurie, când el nu află izvorul din care îi curge norocul, și în înșirarea gândurilor sale, când el nu le mai află legătura. atunci când omul în orice chip a ajuns la locul unde putința începe să se atingă cu neputințele sale, înceată a mai gândi, gândind în locul său firea omenească.”

(popa tanda, ioan slavici)

despre curse. cu bătaie lungă.

excepțiile pun în pericol normele. sfidează. par inocente și neștiutoare. și sunt considerate periculoase; alteori, în fapt, calități râvnite de cei care nu pot, de cei ce nu-și permit să poată. ca atare sunt marginalizate. excepțiile știu că sunt libere. că evoluează. continuu. nu se răzbună, nu boicotează, nu au interese. par că sfidează. dar caută să termine curse. și țintesc spre altele. unele cu victorii iluzorii. în singurătea lor rămâne încrederea în forțele proprii, în adaptabilitate. iar echipa – ele însele. susținătorii — inițiali, finali — ori s-au dezis, ori n-au riscat să mizeze, ori caută beneficii. ori mimează diplomația.

ca în singurătatea alergătorului de cursă lungă.

despre nebuni. rational.

restrâns.

intenţia se exprimă prin luarea de decizii. dacă analizez comportamentul decizional – vorbim în general, da? –, prescriptiv [și nu descriptiv] – adică cum ar trebui să se decidă și nu să se corecteze gândirea –, normativ, presupun că subiectul care decide este rațional. o fiinţă este raţională dacă nu este contradictorie. prin urmare, tranzitiv, dacă x este preferat în locul lui y și y este preferat în locul lui z, atunci x este preferat în locul lui z. apoi mă bazez pe omnisciența subiectului care decide. acesta să cunoască toate alternativele și să facă alegerea optimă. deci — deși poate părea că am o raționalitate limitată –, am calculat valoarea aşteptată (obiectiv, beneficiul pe care îl sper, numeric) și utilitatea aşteptată (subiectiv, psihologic, beneficiul nefiind bănesc). ca atare, voi fi satisfăcută. sau nu. alegerea optimă o fac dacă am resurse suficiente. eu. ca să-mi calculez alternativele. acestea să fie integral cognoscibile și fixe. acu’, dacă vreau să fiu și satisfăcută și cu bani [dacă!], las rezultatul la voia întâmplării. nu a calculului. dacă vreau să decid rapid, da’ rapiiiid, restrâng criteriile, euristic, pentru alternative. cu alte cuvinte, ce alternative doresc și ce nu. aleg aleatoriu. fără strategii și scheme. nu exclud logica [mea] în luarea deciziilor. hm, voi alege preferențial. argumentez alegerea credibil și consistent. deci rațional. acu’ rămân doar tonul vocii, ținuta și privitul peste ochelari. nu e nevoie să fim punctuali.

simple. despre strabunici.

astea-s altele. scrise din povestirile aleatorii ale mamei.

strabunicul avea 6 carute fiecare cu 4 cai. batea drumul soroca-chisinau sa vanda “trebuincioase”. i-au trait saisprezece copii din nouaspe’. toti in vertujeni. la toti saispe le-a facut case. si cat a trait — unora le-a supravietuit — dimineata la 4 le batea in poarta si ii chema la munca. inainte de postul pastelui s-a apucat sa repare acoperisul. a coborit de pe scara, s-a primenit, s-a imbracat ca de duminica si a chemat “fimeile” sa mearga la biserica. s-a asezat in asteptare. si ele l-au gasit. la 105 ani se pregatise singur ca sa nu dea batai de cap altora.

strabunica-mea se uita peste nistru, spre camenca, sau “la rusi” cum spunea ea. “fata, hai, ca eu nu am timp sa te astept! mareste pasul! eu nu am timp sa merg asa mocaita ca tine!” striga pe ulita la vreo 90 de ani. mama gafaia. a invatat-o sa inoate punand-o sa se tina de “o coada de cal”, fire innodate, si ii striga sa dea “din maini si din chicioare” ca altfel o ineaca. (antrenorul mamei, ion puica, sotul maricicai puica: cine te-o invatat sa inoti? bunica!… mama avea sa iasa campioana nationala la juniori la inot doi ani la rand). revin la strabunica. adunata cu alte (stra)bune ale satului, in cerc, la batut fasole, sa scoata bobi. au aflat-o dormind. la 96 de ani.

anii astia…

www si sms 7.

din vorba in vorba. berbecului pe scula i se pune vopsea rosie, sa se stie care oaie a fost calarita. cea inrosita. (oile sunt si nesimtite. unele nu simte.) si nu stie insa ca e insemnata. oare ce se trece sau imbatraneste mai curand? facerea de bine. o fapta buna nu e niciodata inutila.

confesional.

intr-a xii-a adunam fondul scolii. dar in iunie ’95 ma trezisem cu bani. dupa bac. neceruti-nepredati. parca 300 de fiecare. si nu de la toti din clasa. eu va relatez. pe 30 iunie respectivul an, in ultima zi legala de vanzare la casete piratate, mi-am luat 4 (patru) albume cu alexandru andries. interioare, interzis, despre distante si trei oglinzi. acolo sunt banii. casetele — inca functionale.
andi — partasa si ea (scuze, acu’ spun tot!) — poate sa va confirme ca — pare-mi-se cu un an in urma — tot dintr-un fond, ne-am luat — fiecare — cate o caseta cu ugly kid joe. tot asa, fiindca nimeni nu ne cerea banii.
acu’, gata, sufletu-mi curat.
ca de post.

de cand ma jucam cu virgula.n pamant

in cerc restrans. foarte restrans.

la 1649 (a se citi rar), nasturel udriste traducea din slavona „varlaam si ioasaf”. macar cu doi a. despre acest „no name” udriste invatam in clasa a ix-a, la carturari. inainte de clasa a ix-a trecem prin limba romana. unii inotand. cu un n. noua ani. banuim ca slavona o stim de acasa. ca, dupa un timp, sa mergem la „servici” lasandu-l pe u final sa doarma in locul nostru. pana ni se face „declinul”, in cap, sa ne pice fisa. aia ca nu ar trebui sa fii unde esti. ci sa reiei lectura.
si lecitina.

si sa citez final ca „asi fi dorit sa citesti mai mult”.

viitor luminos ma asteapta!

merg sa-mi aprind o lumanare.

sau pentru vasile motoc. aka varlaam i. mitropolit.

dar asta e alta poveste.

bre.

“– ce este aceea când dintr-un însuflețit iese un neînsuflețit, și dintr-un neînsuflețit un însuflețit?
— judecata cea de pe urmă.
— nu. ia, zi tu, ionită!
— ou’. ca când ouă găina este un neînsuflețit și când îl clocește este un însuflețit. puiu’ de gaină, bre!”
(aferim, 2015)

moncour. inainte de bac.

ascultam azi piano man a lui billy joel. si mi-am adus aminte de ben ashcroft. ala din clasa a xi-a, care ne preda engleza. cu accent si kilt. la subsol. si care o ajuns degustator de whiskey prin deutschland. visul visurilor. care credea ca daca mi se spune alec sunt baiat. fara proba contrarie. luam notele cele mai mari dupa ce mergeam cu vasi la bolta rece si beam lichior. se dezlega limba. n-am vazut asa coerenta in vorbire la nimeni! eu cu mine — cei mai in engleza!
printr-a ix-a fusese cressida evans. cum eu nu aveam treaba cu engleza, ii facusem un portret. in pix rosu. reusit.
si paul — canadian. cu camasa bleu cu dunga.
una barbra — intr-a x-a. tot intr-un subsol. am retinut doar muzica religioasa la chitara. pesemne fiindca ne ocupam cu scrisul pe pereti cu andi si titi si adi si antilia si cristina… cu ace of base…
…si celebra, redenumita, nemaiplecata si nevorbitoarea de romana (desi e prin romania de la începutul anilor ’90) madame „moncour”. realitatea e courmont. fara prenume. care la un moment dat era calugarita… cu cruce… apoi…, din ce tin minte, pentru ea am fost tigani…
dupa care am ticluit razbunarea. cocoloase de vata si hartie si ate. le ducea in carca pana in cancelarie dupa fiecare ora cu noi.
si apoi a fost bacu’…

toate astea au fost la „national”. in iasi.

post edit: dupa cum imi atrag atentia colegii… a mai fost una, sarah, care descoperise vodka la cutie si care ne arata gaura din burta cand cazuse in gard. ea — beata.

incapatanat.

mama a facut 70 de ani pe 17 februarie.
a pornit-o a nimanui si a sperat o viata intreaga. a luptat. s-a batut cu morile de vânt. si a gasit calea.
ochii astia au ras si-au plans, singuri sau odata cu noi. au daruit, au vazut, au trait. si-au scris.
n-a sperat sa aiba nepoti. daramite trei. si n-a sperat sa-i prinda pe toti in scoli.
inca viseaza. visuri impartasite. la 70 — sa castige la loto.
si când moare — sau e rugaminte?! — sa ma duc sa-i imprastii cenusa de pe furnica, la sinaia.
„de când te nasti – visezi. si-o tii asa, incapatanat. si-atunci sa vezi ce puteri ai! nici nu le stii.”

Protected: intre “greu e la oras” si parvenitism.

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

fraulein, ku klux klan si landou.

fraulein. in casa ii spuneau helga (ca de altfel mai tuturor nemtoaicelor bone). cu cravata, cu costum la dunga, ca din cutie. si tata — la un an — in 1941.

si landoul – sau masina – pe care, daca l-as detine si l-as reconditiona, m-ar face milionara.

dar landoul a fost vandut, din timpuri de razboi, cand si helga i-a parasit.

si tata, imbracat de bona in stil arian. oare bunica stia cum ieseau ei doi din casa?

cu musi.

in iunie 1930, bunicul era locotenent pe bricul “mircea”. ulterior — comandor. la belgrad s-a prezentat alaturi de musii sai, cu o sedinta de educatie fizica zilnica la un corp de trupa. frumos de citit. frumos sa-l stiu in poze, imbracat in alb (singurul in alb!) — locotenent Ion Dumitrescu. sfarsitul nu a fost usor. a supravietuit unei impuscaturi in cap, luata de la nemti. si apoi a lasat singuri. pe bunica, pe copii, pe musi…

lectii 2.

sighet. povesteam, odata.

lectii.

când nu mai ai putere si speranta si… confort, citeste!

anita-nandris-cudla-20-de-ani-in-siberia

hmmm… un sfert de zi. cu mama.

incercam sa lucrez in timp ce-i povesteam ceva. si a adormit. o las linistita in atipire. frate-meu vine sa inchida usa ca il deranjeaza ca sforaie. ma uit sa vad daca si-a luat pastilele. astea-s puse intr-o cutie pe zile. mai precis pe momentele zilei. pentru dimineata si pranz le-a luat. intr-o ora se trezeste buimaca.
– alecuta, am atipit un pic!
– nu-i nimic, mama. lasa ca e bine.
– ce e bine?
– e bine ca dormi. macar ziua.
– da’, mama, tre’ sa platesc banca!
– pai, o iau pe maria si te duc eu!
– alecuta, consumi!
– mamaaaaa, e in drum spre casa! numai sa o iau pe maria de la scoala.
vine fiica-mea, ne suim si plecam. ea — pe locul pasagerului. are o sacosa de-aia batraneasca cu alte trei pungute mototolite. tre sa ajungem langa piata alexandru, la banca covurlui. langa mine sta imbracata de parca e gerul lui sucila. noi — cu tot cu masina — la coada de masini.
– alecuta, sa-mi scot fesul ca e cald.
scoate fesul care-i cade intre picioare. bastonul se duce peste mine. si franez.
– mama, te dau cu capul de torpedo! lasa ca ti-o dau eu!
isi ia singura fesul si se asaza mai comod, oftand. se apleaca sa vada mai bine. ocolesc pietonul.
– mama, mai pe spate!
– maria, uite aici stateam cu bunicu’ si cand bateau clopotele la biserica se zguduia patul cu noi.
– mamaaaaa! esti culmea! fiica-mea, plictisita:
– da, stiu, stiu.
trecem pasarela. dau sa schimb viteza.
– mama, pune sacosele in dreapta, nu pe schimbator. la ce-ti trebuie atatea sacose?
– sa-mi iau biscuiti de la moldoveni. uite tarabele!
– pai, ai zis ca ai diabet.
– aveam.
– mama, eu te las la banca. de-acolo te descurci?.

s-o fi descurcat. eu de-acolo chiar m-am descurcat.

ultima oara si-a lasat si telefonul in taxi. nerecuperat. dar acolo fusese alta poveste. pe scurt:

mama se plange ca merge greu, ca o dor oasele.

taximetristul: vai, doamna, dar nu va dau mai mult de 70. cat aveti?

mama: 69.

ingaduinta. planuri. suflet. si rabdare.

maria epure a fost prima mea invatatoare. in ’83. pe rand, am descoperit — caligrafia, primele calcule, felul de a privi cartea, de a citi si intelege limba romana. de a fi uniti. de sarbatori si nu numai ne adunam la ea si ne facea gogosi. si ne lasa sa povestim. despre planuri de copii. pareri. ce-am dori. cum ar fi daca… despre suflet. descoperindu-ne. si ea asculta. nu mi-aduc aminte sa ridice vocea. nu-mi aduc aminte de conflicte. de crispari. de constrangeri. de amenintari. de apelative. EU nu imi aduc aminte. am fost ultima ei generatie. va las sa cititi. nu e utopic. e despre cuviinta, rabdare, calitate. despre noi cu noi.

“visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. caci totul si toti dau lectii. totul trebuie invatat pe din afara si pe dinafara, iar singurul lucru care le e îngaduit din cand în cand e sa puna intrebari. dar nu vedeti ca au si ei de spus ceva, de marturisit ceva? si nu vedeti ca noi nu avem întotdeauna ce sa le spunem? suntem doar mijlocitori intre ei si ei insisi… stari de spirit, asta trebuie dat altora; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi.”
constantin noica (n. 12 iulie 1909, vitanesti, judetul teleorman – d. 4 decembrie 1987, paltinis, judetul sibiu), filosof, poet, eseist, publicist si scriitor roman.

www si sms 6

c: daca te mananca palma stanga inseamna ca mananci cacat cu dreapta!

bifat 4

am gasit!!! nu stiu de ce le-am pastrat. cu toate ca am zis ca n-o sa ajung sa spun, dar… pe vremea mea (!) toate se tratau cu burov. ambele plicuri.

bifat 3

momentul ala de criza de sfarsit de luna, cand cauti bani peste tot.

si in buzunarele unor haine nepurtate de ani.

si in fund.

si realizezi ca asa ceva, inmultit cu inflatia, denominat, te-ar scoate.

(stefan mai are si el 32 de lei, tot din ’89).

o juma de zi. cu mama.

mama se trezeste la 4. are aproape 70 de ani si i se pare ca totul trebuie luat din timp. ca… daca pleaca si raman treburile nefacute. numai ca ritmul e altul.

mama, mergi pana la cimitir la tata sa aprindem o lumanare?

merg, merg.

stiu ca dureaza. imi iau cafeaua din frigider si mi-o incalzesc. isi face un litru si o pune la rece. ca sa fie. vreo 3 sticle.

alecutza, ai mancat?

pai, mama, nu mananc dimineata.

stai sa-ti fac o omleta. pune un ou. pune sare. isi da seama ca e prea sarat si mai pune doua oua. acu’ sa mananc!!!

in congelator are ce vrei si ce nu vrei. totul congelat. budinca, ardei umpluti, sarmale, salata boeuf, maioneza, supa in sticla, cu tot cu galuste… mama isi face mancare de doua ori pe luna. ca e singura. si o pune in pungi si pungute. fiindca frate-meu o streseaza: da hota la 3! pune oala pe mijloc! adica avea la un moment dat si omleta congelata… in fine.

hai, a trecut o ora. am vazut-o si pe netty, care, dupa mama, da eroare cu horoscopul. si pe buhnici…

alecutza, daca nu-mi luai tu hainele astea, nu stiu ce faceam. uite, cizme bune. nu alunec.

da, mama, da’ hai!

stai sa-mi iau bastonul.

la usa descopera ca nu si-a pus dintii.

pai, la ce-ti trebuie?

lasa, lasa, poate ma vad cu cineva?

cu cine? in cimitir?!

sa iau lumanarile, chibritul si cafeaua.

inchide usa. de doua ori. reusim sa coboram etajul. urcam in masina. plecam… si odata cu plecarea redescopera orasul. gen unde era mageanu si unde statea sandulescu, fiecare fraierind pe rand pentru o palarie de culoarea oului de ratza… pe vremea mea… eu aud a ‘nspea oara povestea. am ajuns! stie sa apese pe buton si coboara geamul.

alecutza, lasa ca dau eu doi lei!

mamaaaaa!

ajungem la mormant. noi cu tata vorbim. povestim concluziv. acolo chiar ma simt baba. fumam o tigara. si varsam cafea pe pamant. mama zice ca e pentru tata. ca ii placea. si plecam. citim cruci. toti morti, cunoscuti. nu se intalneste cu nimeni viu. ‘geaba dinti! drum de intoarcere. o las in fata casei. trecusera deja trei ore de cand am zis ca ne pornim.

alecutza, stai ca dureaza pana cobor.

mama, daca m-as certa cu tine si as spune sa iesi, pana ai iesi mi-ar trece nervii…

din lada. despre dragoste.

din 16 aprilie ’56.
bunica avea 46 de ani. bunicul — 43. ea — vaduva, cu doi baieti. el — vaduv, fara copii.
se iubeau din tinerete. dar caile au fost altfel aranjate. s-au regasit la maturitate, amandoi in prag de 40.
le cer iertare ca am deschis, am citit si postez.

“cat voi mai avea de trait, cel putin sa fiu cu tine, asa imi inchipui eu fericirea. nu doresc nimic altceva”

(dr ionel tanasescu, clinica I chirurgie, spitalul orasenesc adulti – iasi, catre doamna marioara dumitrescu, str. zece mese nr. 16, raionul 23 august, bucuresti)

pure

am zis ca o s-o scriu odata si-odata. sa le ramana copiilor ca povestire din timpuri inocente.

prin toamna lui 2013. rada umbla cu doua ob-uri desfacute bagate in urechi. spunea ca are dopuri.

misha apare din spate: mama, rada si-a pus in urechi de alea de care iti bagi tu in fund.

va las.

cristi din banat.

cica “anul asta a fost cel mai slab in versuri”.

enumar doar. robin and the backstabbers, byron, theory of mind, toulouse lautrec, alternosfera, treispe cuvinte, ocs, coma, grimus, mara, velosonics, simona radu…

cand exista numai gen kiss fm si maruta se prea poate.

inclin (desi nu vreau) sa cred ca vu(a)nk si cu cotabita si-au platit intrarea la apropo tv. si moisescu a luat banii si i-a bagat in educatie. in educatia lor.

aur

de oameni asemeni, da semn daca semeni

1912: CELE 10 PORUNCI ALE PRESEI ENGLEZE

ar putea fi valabile si astazi; publicate la pagina 91 in „almanach adevarul si dmineata pe anul 1912”.

cel mai pe scurt. despre vot.

vaaaai, dar de ce sa plecati din Romania? daca eu fur acum si-mi da cu virgula, lui rares o sa-i dea intreg peste zece ani!

iaca si harta rosie pe iasi!

(e o discutie de acu’ doi ani. ne intalnisem cu un “tatic”. copilul — coleg cu misha. nu stiu cum ajunsesem noi sa-i spunem ca prin meseria noastra avusesem sansa sa plecam din tara… in treacat, specific ca omul era consilier la primaria iasi si are aceeasi varsta cu mine. 38)

punct

arta de a suge.

cand tai cordonul ombilical cam iei totul in mainele proprii.
reflexul de a suge nu se autodistruge.
unii il inhiba sau il refuza.
altii il dezvolta. ca pe un sistem existential. omul cu valori caruia toata lumea e datoare sa-i dea. fiindca crede ca e cel mai bun. osanale. beneficii imediate care il satisfac. pe termen lung — isi vor intoarce armele.
traiul in alaptare exclusiva si extinsa nu isi cunoaste varsta optima. pentru sugar.
pentru cei ce privesc si il cunosc — hedonist. in crestere.
in propriul orgoliu. in egocetrism. in afaceri. intr-o superficialitate rasata.
sa-i taiem internetul. si-apoi sa-i blocam google translate into romanian.
am definit un coi intr-o caldare.

rosenthal.

din ceea ce m-a mai invatat cristina. spuneti-o in parte.
sa spun ca sunt cea mai buna. si sa fie cat mai aproape de adevar. ca sa nu (dez)amagesc. asteptarile celorlalti sa nu fie iluzii. ci certitudinile mele. rostite. sa nu aud “ar trebui”. nimic din ceea ce sunt sa nu fie camuflat. si toate ce le duc in spate sa fie necesitati vitale. sa am propriile inchisori. nerealiste. exagerate. bagaje zilnice. si sperantele sa mi le duc in cerinte. cu punct. implinirea sa nu tina de asteptarile celorlalti. ci de ale mele. in sine. altfel ar fi multi realizati. la randu-le egoisti. beneficiind. sa stiu sa gresesc intentionat. ca sa-i trezesc. sa stie ca sunt mai buna. si ca le pot pune piedica. oricand.

nu in coreldraw.

pentru ca sunt la varsta lui de ce. si nu numai pentru ca. ci ca fapt. in sine. de ce-ul asta va tine o viata, ca motivatie pentru multe. in evolutia insasi.
nu neaparat “religie”. impropriu. dar multi copii nu stiu de ce avem obiceiuri de craciun, de paste, traditii mentinute sau uitate. in familie — nu zic — ti se spune. dar nici unii dintre noi nu le stim. scoala — ca parte din menirea ei — ar trebui sa vina in initiere, in completare, cu explicatii. nu obligatii. nu indoctrinari. religia e o istorisire si suporta comparatii. fiecare in obiceiurile sale. si toti uniti.
noi ne-am facut timp sa le aratam — printre multe altele — calusarii, dansul fetelor de la capalna…, sa le explicam unde se danseaza, cine, de unde se trag obiceiurile, semnificatii… sa asculte ciuleandra mariei tanase, sa inteleaga ce e hora, un faramita lambru (asta poate e cam mult in povestea asta)… si nu pentru ca le stiam, dar am vrut sa le stie.
si copiii vor sa asculte. vor sa cunoasca. despre zmei, vrajitoare, ingeri… sa li se dea raspunsuri: de unde, de cand, cine… si mai ales de ce. fiindca in toate e o poveste. maria “a trecut” prin legendele olimpului. cu scheme. o lectura obligatorie. a retinut insa faptele, istorisirea. nu e nevoie de manuale digitale, tablete… si pana la urma e nevoie de interactiune si, mai ales, de un profesor pregatit. care sa provoace si sa stie a raspunde. iar temele sigur nu pot fi un chin.
le-a aratat cineva la scoala un port popular al zonei, sa le explice cusaturi si simboluri? sa le spuna ca “religia” nu sta in ani si date tehnice. in versuri si arhaisme. ci sa vina cu etimologii de baza, raspunsuri simple, coerente. legate. si nu gen “dacii au creat totul”.
dar cum sa inveti sa ai idealuri, imaginatie, creativitate, intr-un sistem bazat pur pe teorie? mai ales intr-unul nesistematizat. fara cap si fara coada. dominat de cantitate. si nu de calitate.

la biserica mea

ora de religie din scoala – asta pe care o fac copiii mei – te provoaca sa te declari ateu. un fel de facebook. unde esti ceea ce vrei sa fii. uneori.

mariei i se spunea anul trecut ca fiecare din noi duce si e raspunzator de pacatele celor din familie. un fel de prolific-stop. in fine, copilul nu puse la suflet. nici nu banuieste ca ar avea de dus cateva. cel putin doi ani a avut un somn plin de rugi aka poezii de invatat.

mishu intreaba de copilul stie ceva de sfanta cruce, sfintele daruri, altar… semnificatii… doamne fere’!

misha macar a incercat… primul desen – o biserica. apoi au inceput desene cu minecraft si skylanders. pe alocuri cruci.

o astept pe rada. la ea fiecare povestire are ceva cu moarte. banui ca relatia cu profa va sta mult timp in block user.

vorba lu’ zvonaru: pot sa-mi scriu adeverinta ca am participat la slujba?

post edit — am dus copiii la biserica. o vreme. dar suflau in lumanari. la “morti”. ca in cele de la tort. si am suparat babele. la “vii” nu era tentant.

nu ma opun invatarii religiei in scoala. ca as rupe un fir identitar. ca si cum as rupe legatura copiilor cu bunicii. ma opun modului de predare si a non-structurii.

best. of love.

i want to share your mouthful
i want to do all the things your lungs do so well
i’m gonna bed into you like a cat beds into a beanbag
turn you inside out and lick you like a crisp packet

you’re the first and last of your kind
(pull me like an animal out of a hole!)
i wanna be every lever you pull
and all showers that shower you
gonna paw paw at you
ike a cat paws at my woolen jumper
e your minpin
and borrower of handsome trivia

devour me

all hand claps
you will clap
(let me be the wallpaper that papers up your room)
i want to be every button you press
and all mouths that surround you
yes, i’m gonna roll around you
like a cat rolls around saw-dusted patios
i’m gonna kiss you like the sun browns you

I want every other freckle
I want every other freckle
…

 

(alt-j, every other freckle)

de parascheve. sau oricand.

 

orgoliul. pe scurt. prostesc.

– sa-nveti sa-ti ceri iertare, fiindca nu vei pierde din putere;
– nu toti complotam, asa ca suspiciunile nu-si au mereu locul;
– sa lasi frau liber sentimentelor si sa te lasi ghidat de ele;
– sa accepti ca gresesti;
– nimeni nu e proprietatea nimanui, asa ca acorda libertati daca vrei sa le ai;
– averile — indiferent de natura lor — pot dispare intr-o clipa;
– sa ai ambitia si puterea sa refaci;
– cunoaste-te, recunoaste-te si acceptate-te. cu tot cu defecte;
– fii demn, increzator, respecta-ti principiile;
– uita ca esti superior si valoros; toti suntem diferiti si niciunul dintre noi perfect; fara functie vezi omul. si puterile lui.

cam asta e parte din mandrie. e alta lectie. si nu e sinonim.

acum exerseaza.

abroad

prima geaca de blug am primit-o de la un var de-al lui tata din germania. zamfirescu. fost castigator al raliului monte carlo. parca prin ’36. nu a contat ca era cu 4 numere mai mare. era „de blugi”. cu vreo 2 ani inainte tata imi facuse cadou material de blug prespalat. l-am dus la croitoreasa pe-ascuns si asa am avut pantaloni. pentru vreo 5 ani. in pachet mai sosise niste branza intr-o ceara rosie. branzaaa! parca descoperisem… in ’86, mama s-a intors din iugoslavia, dupa mai multe spectacole de dansuri populare cu cei din ruginoasa. dupa ce-a vandut niste rochii, ne-a adus… 3 genti pline de dulciuri. altceva nu-i trecuse prin minte. au fascinat-o culorile de pe acadele, bomboane… tomblerone… stiu ca am impartit mult timp. atunci am aflat ca inghetata poate avea mai multe culori. stefan intreba: este si inghetata neagra? inainte de revolutie tata revenea din polonia. a doua zi s-au inchis granitele. il intampinasem cu un poster pictat: witamy, pane alexandru! si l-am asteptat in timpul unei alarme antiaeriene in statia baza 3, in frig, cu luminile stradale stinse. nu tin minte ce a adus. doar o revista, bravo, care ne-o tot ascundea din cauza unei fotografii cu o tzatza goala. in ’89, cred ca undeva prin octombrie, au venit niste nemti in vizita de lucru. mama a primit un ceas electronic, programabil… rowenta! ne-am adunat in jur (credeti-ma, si acum radem) si i-am spus ceasului: sa ne trezesti la ora 6. nimic. atunci am spus ca trebuie sa fim politicosi. ca nemtii: te rog sa ne trezesti la 6. instructiunile in germana. tata nu era acasa sa ne explice baza. in seara aceea au venit de la sine si functiile: set, mode… stiu, parem idioti :)) dar acum descopar ca nimic nu avea culoare, functii, tzatze… eram doar uniti si inventivi si simpli, intr-o lume de griuri pe care ni le coloram. desi paream programati.

trei culori cunosc pe lume.

vreo doi ani radu buiceag s-a chinuit sa spuna corect si nu i-a iesit. “tovarase comandant de deshatament!”. “detashament!!!” striga disperata diriga, numai sa nu i se faca plangere ca are un copil nepregatit. pana la urma i-a iesit, exact cand a atins pragul utc-istilor. numai ca el incalca alte reguli. saluta tabloul, la imnul de dimineata, cu stanga.
mama, tu ai purtat uniforma? te-au pus astia sa inveti imnul? si inca cum… am fost soim (al patriei), in albastru, cu cravata portocalie si palariuta… fusta plisata, centura, inel din plastic la cravata, waaaaai, nu nod… hai, am fost “de deshatament” si inloctiitor de unitate, maximum de trese… pana am dat-o in bara la o intrunire de asta, de partid, in ’89, primavara, cand mi-a scapat expresia “gainariile tovarasei elena ceausescu”. liniste in sala. fetze crispate… maica-mea s-a trezit cu o ancheta. la fel si diriga. si directoarea. numai ca vorbele mi-au iesit de la sine, desi aveam foaia cu discursul in fatza.

post edit: sfarsitul a fost cu aplaudaci. in picioare.

kimjongilia

pentru adevaruri. mortale.

 

cu zahar

– corabioare, din faina neagra, uneori ca piatra — 3 lei (cand le-am facut prima oara in casa, stefan a zis sa tragem si trei dungi ca la magazin — asa de bune au iesit ca nu am mai cumparat);
– tarta cu bezea si gem (din asta ne lua tata doar in ziua de salariu),
– inghetata polar, de aia intre doua foi de vafa;
– guma turbo — chitan;
– bomboane sidefate, verzi, rar roz, cu gem;
– cand erau bani luam amandine (bomboane), de-alea pudrate cu cacao;
– profiterol — odata pe an sau, hai, de doua ori, cand mergeai si la cinema “victoria”. 3 lei la matinal, prajitura 6, biletul de tramvai 0,75, 1,25, 3,75… din rond baza 3;
– biscuiti cu zahar vanilat si amoniac facuti de bunica;
– tarta cu visine facuta de mama cu kilogramele;
– “putze” sau knedle facute de bunica adrianei…

a inceput sa ploua… continuati. discret.

pin-ul, va rog.

cu cristina. ne simtim ca doua alice in gaura iepurelui. stiu ca suntem mai multi in wonderland cand vin cogenerarile. simtim nevoia sa deschidem dex-ul energetic ca sa pricepem activa, realizat, prin estimare, accize, rezervari… o cogenerare de iarna si una de vara. asa ca sa apuci sa… nu le platesti. mai ales cand eu achit, si a doua zi proprietarul se trezeste cu aceeasi suma extrasa de pe card. de acelasi eon. iar cand intreaba unde sunt banii i se raspunde ca in contul lui rezervat. care pm? ala pentru vacanta? pare ca si cand noi gasit-am sticla, am baut si ne-am facut miiiiiici… iar eon e ranjetul. fara cheshire cat…

17.40

tocmai facu zece ani. nu stiu, pe timpul ala mirosea deja a tei. dar cum ceva se schimba de la an la an… nu plouase de vreo trei saptamani si erau vreo 40 de grade. a iesit de la sine. dorita, responsabila, cu intrebari cu nemiluita si filosofii de ora 23… de te termina psihic. acum e la varsta cand descopera ca “prietenii” in viata sunt foarte putini (ai sa vezi, se va adeveri!), ca multi au preocupari (foarte) marunte si crede ca in viata e bine sa-ti urmezi sufletul. ca atare, nu cred ca o sa am in casa un “economist”, genul pragmatic. ci mai degraba strangator-compulsiva. cam da — dupa cum stiti deja — maria.

fara selfie

ca o insiruire. unii si-i regasesc. pe altii eu nu i-am intalnit. despre tati.
tata a fost alcoolic. tipic, nu a recunoscut niciodata. nu am avut niciodata in casa bauturi alcoolice, spirt medicinal, acetona, apa de colonie… avea un prieten — cred ca-i mort in sant — val chelsau, care i-a mancat toti banii. tata, nah, altruist, boem. cam toata copilaria l-am adunat de prin carciumi. dar omul n-a injurat nicicand. calm mereu, se culca. ne-a vandut toate cartile din casa la anticariatul de la casa cartii. si-am refacut biblioteca de cateva ori. cam in acelasi stil, altii au vandut covoare si mobila, apoi veneau nevestele de refaceau intr-o saptamana casa. stiu si din astia. sau genul care lua toata carnea din mancare si punea inapoi numai oasele. printre boabele de mazare. iar altii care si-au educat copiii sa li se adreseze cu “matale” si “dumneavoastra”. asa onoare sa te nasti din ei mai rar! unii, care au trudit pe branci sa avem de toate, fara sa ceara recunostinta. altii, zmei, care nu si-au dorit copii sau care dintr-un accident s-au ales cu cineva care sa le dea o cana de apa. si unii care i-au avut, i-au stiut si i-au lasat. ca sa te trezesti ca au cu cine se mandri. pe principiul cu totii ne nastem nepoti, dar e de datoria noastra sa devenim bunici. egoisti, altruisti. indiferent de instruire. care uneori se comporta invers proportional situatiei.

timpul asta trecut nu stiu daca repara. te educa. sa vezi totul comic ori sa uiti complet. reprosurile si certurile la care ai asistat par sa ti se stearga automat. pastram momente la limita intre real si dorinta. cand tata te ducea pe umeri cu calul, cand ai fost in tribune la meciul cu poli, cand ai cules roscove si ti le-a desfacut sa le mirosi, cum duceati impreuna harbujii de la piata, cum a citit primul lista si ti-a dat telefon ca ai intrat la facultate…  voi continuati. in gand.

gen feeling great. dar fara selfie.

ultima vara

in vara lui ’99. intre buhalnita si potoci si ceahlau. eram la sfarsit de an III: dude (mesteru’), florea, ginuca, scutaru, eu si popica, care nu e in poze. dar care a fost mereu cu noi. vara aia a plecat de tot in anglia. cu ea ii schimbam etichetele lui traian, la chimie, din “uranil” in “curanil”… ca un moment de cotitura in care gasca din facultate a inceput sa se destrame. pare gen “ultima vara”, dupa care toti ne-am dus la “casele noastre”.
unii stiu, altii nu. am terminat geologie. cinci ani. fie-mi numele pe mormant “inginer”! apoi un master in biostratigrafie. apoi un doctorat in palinologie. neterminat. punct.

pozele astea ma vor face mereu sa zambesc.

in aia, pe banca — urcasem ceahlaul cu niste chinuri groaznice din cauza pietrelor de la rinichi.

in celelalte doua — incheiasem “terenul”. cumparasem paine fierbinte de la o vatra din buhalnita. pe care am mancat-o ca din tzeava. lihniti de foame! noi cred ca am fost printre ultimele generatii care au prins arca — sponsorizarea ministerului pentru practica. dupa noi potopul! am hotarat sa ne abatem de la sosea, de la drumul de 8 km… asa au iesit cadrele astea. am dat de niste corcoduse prin copaci. apoi am ajuns la un birt unde am gasit pe masa — ne astepta — lichior. cu niste urda (asta sa mor daca tin minte de unde dracu’ am luat-o!). cu bere — platita. pe drum am udat porcii de dormeau la umbra. cu guitat prelung…. pana pe la vreo opt sau noua seara. cand ne-am oprit cu totii la buda. combinatia fusese fatala.

 

 

happy

pe happy l-a gasit tata la un grec. cred ca avea ceva mai mult de sase luni si manca resturi, coji de portocala si dulciuri… era contrar numelui. ne-am trezit cu el acasa ca intr-o vizita. si intr-o zi tata a venit cu el pentru totdeauna. a zis ca nu mai suporta sa-l vada acolo. sa zicem ca l-a furat. nimeni n-a intrebat de el. nu mi-aduc aminte daca e loc in care nu am fost cu happy. l-am luat peste tot. l-am curatat de scaieti, de borhot de ala prin care ii placea sa se tavaleasca, l-am adunat de la fetite… il spalam numai cu pur de vase, ca nu ne permiteam sampon pentru caini… si blana i se facea pufoasa. cu miros de canish. cine a avut stie. iarna cara dupa el bulgari de gheata in blana, manca zapada. hahaia si latraaaaa, dom’le. “puceaaaa, taci!”. nu stiu de unde mi-a venit. dar asculta. cum ii spunea mama, cersetor de dragoste, escroc sentimental… dar ce goluri putea umple! maria si cu misha l-au prins. maria l-a calarit cat s-a putut. sa fi avut vreo doispe-treispe ani. apoi a venit un august in care am plecat pe-un drum… si a rasuflat adanc in bratele mele.

 

haddad lyrics

cum suna apa in cap… pm, mare porcarie

cam asa ar canta unu’, haddad… bine, mare diferenta de cum suna pishcina lu’ moga nu e

 

banii
ji nu ca me-ar plăcea
dar am vîzut ca tota lumea
‘n jurul meu îi vrea
ji-am încercat ză-i fac
stînd aproape di înjeri ji diparti di
ji nu-i zic numili,
nu vreau ză-l bag în zeamă
deja prea multî lumii
îl strigî, îi fași reclamî
ji nu-s superzdițios
dar cred că univerzul jdie
cî fericirea mia nu zdă într-o hîrtie

azculdî di mine, dacî îi faci cu oriși predz
banii nu stau lîngî tini.
nu vreau ză par eu perfectu’ dar
cred c-am indzeles secretuț

de banii mei
de barba mea a a da da
tot șe-am fîcut,
tot șe-am făcut în veadza mea
ji n-am depinz nișeodatî di nimen
di nimen înafarî di mini
de banii mei
de barba mea a a da da

je-am ză-mi cumpăr majină
ji caza mult vizatî cu garaj și pișcinî
de barba mea
m-au invideat di la înșeput,
de zîci cî m-am năzcut în puf
ji puful, aur z-a făcut
de barba mea
eu cred cî nimen nu jdie
cît di greu e ză plăteșt chiria dintr-o melodii
da’ ferișirea e un dar,
privejde adînc în sufliet
dumnedzeu zigur țe-a dat un har

ascultî di mine, dacî-i pfaci cu oriși predz
banii nu zdau lîngî tini
nu vrieau sî par eu perfectu’ dar…
cred c-am îndzeles secretu’.

 

waaaaai, nu mai pot. imi vreau guerrilla inapoi!

ac/dc

tot pe timpuri de copilarit, ai mei jucau remy intr-un apartament pe strada garii, pe la etajul 8. asta sa zicem o data pe saptamana. dar insemnand vreo 2 zile non-stop. noi, copiii, aleatoriu prin apartamentul ala. stiu ca era un tv color cu video si acolo am vazut prima oara the ghost unde plangea demi moore saraca, asa frumoasa… in fine. era un frig de te tampeai. asa ca cei de-acolo porneau un calorifer electric. super vechi baiatu’. adica avusese candva vopsea pe el. candvaaaaa… cei de prin camera, luati de joc, incepeau sa viseze: ce-ar fi daca ar avea bani, ce-ar cumpara, unde s-ar duce… finalul era — fizic — acelasi si a ramas vorba la noi: da-te cu mana de calorifer! atunci te curentai. zdravan. si te trezeai.

comma

unable to eat diarrhea; don’t wear black people; let’s eat grandpa; party on guys; have you eaten my child; i like cooking my family and my pets; slow deaf children at play; we’re going to learn cut and paste kids!

i write, you write, he writes, she writes, they write. we all revise!

 

bifat 2

de la zece

a fost o vreme cand cam toti ai mei vorbeau pe-ascuns. stiu sigur ca ascultau bbc si vocea americii. stateau batranii si ai mei langa calorifer cu o sarma scoasa pe geamul ferecat. la etajul zece, langa piata nicolina. radio de ala la care cadeau placutele cu cifrele de ora. potentiometrul gajaia la reglaje. in momentele alea era o liniste in casa… apoi se apucau de frantuzit. pana mea, ce-o fi spunand? incet am inceput sa deslusesc. si apoi am ajuns sa citesc paris match-uri ajunse la noi dupa vreo 3-4 luni, deja rasfoite de ‘nspe maini. apoi rusa. comentau mereu la “novosti”, seara. astea se intamplau la bunica-meu, chirurgul.

avea niste urechi maaaari. cand il vedeam mereu ne intrebam de ce. foarte inalt. si vorbea asa de tare. parca invers proportional pavilioanelor. pentru el eram mereu “copchii”. fiu de fondator de scoala de medicina la iasi. fara instincte paterne. dar fara! doar cu un fox-terrier, cu pufi, cu fetitza… caini pe care i-am prins si care pe rand m-au muscat. ii tratase pe toti, de la mitropolit, la plebe. el era cel care povestea din corturile de campanie de pe front. avea un trabant bej cu o dunga verde, pe care tata si cu unchiu-meu l-au facut vandut dupa moartea lui. si acu stiu ca-l cumparase pe 14 aprilie 1964. trei viteze. cu tapiterie cu dungi albastre. cu numar cu sot. o duminica da, una nu. si care ne dadea mereu de ziua noastra una suta lei. de-aia albastra. intr-un plic alb. sa ne luam ce vrem. sa-i spun ca niciodata nu am apucat?!

dar ce e sufletul? un abur care se plimba…

in acelasi razboi

sa fi avut pe front un bunic chirurg. si unul soldat, cu un picior amputat, taiat de patru ori. unul cu povesti despre pacienti si capete inalte. altul care imi spunea ca “a fost ce-a fost”, ca a stiut candva sa cante la trompeta si… restul era privirea in gol a unui om din linia intai care-a scapat. contradictorii de astea de te fac sa te intrebi de ce primul nu a facut mai mult. cand celalalt lupta si pentru el. dar de unde sa-i iei. ca nu a fost acelasi loc. ci doar momentul. raspanditi.

faurar

iar din astea adunate si de care imi amintesc.
de craciun, in ’90, descopeream — in cutia cu acte — actul de infiere al mamei. nascuta pe 17 februarie si adoptata pe 19 februarie. acelasi an. ’45. am fost bulversata total. la prima vedere nu am inteles. apoi mi-au venit in cap tot felul de intrebari pe care mi le pusesem in timp. de ce nu seamana? de ce bunica e blonda si mama bruneta? de ce bunica atat de scunda si mama inalta? de ce temperamente atat de diferite? si mintea mi-a rabufnit de ura. stiu ca se adunasera bunica de pe mama si bunicul de pe tata la masa festiva. ei mai ramasesera. am venit din camera si doar am privit-o pe bunica-mea cu dispret inexplicabil. am intrebat-o pe mama direct daca e adevarat? din priviri a inteles ce descoperisem. am plans, apoi m-am linistit. si de la sine am inteles ca nu cel ce te naste ti-e parinte. ci acela care te tine in brate cand esti bolnav. cel care nu te cearta cand gresesti. cel care te primeste acasa de oriunde ai rataci.
mi-a luat un an sa ma impac cu ideea. apoi bunica a redevenit aceeasi pentru mine. apele s-au linistit. si nu au mai fost intrebari. totul era acum de la sine. am recitit calma actul. era valeria vlad. dupa ce-a avut-o pe mama — s-a casatorit cu unul dumitrescu. viata a facut ca, in timp, mama sa gaseasca un dumitrescu. tata. numele i-a dat ocol. omul a cucerit-o. multa vreme pseudonimul in presa a fost vlad. instictiv ales. cu sufletul in sinaia.

pe diagonala

cristina, intr-a noua, facea “la atelier” sarma in zig-zag. de-aia pentru plasa-gard. masina se strica dupa 2-3 sarme. fetele il sunau pe maistru. domnu’ maistru, merge in gol! ce merge in gol? masina! masina nu merge niciodata in gol! prostia voastra merge in gol! diagonala prostiei voastre merge in gol!

hagz

 

nicht fraulein!

la anii ei, mama povesteste. nu are tabel cronologic. totul aleatoriu. varste cu timpuri si locuri si nume. cateodata — anacronic de speriat! omule, femeia asta doar aude. nu asculta. o opresc sa-i raspund. abia am pornit fraza ca — pac! — sarim in alta poveste. ca si bunica-mea, care ne incurca si ne baga pe toti in aceeasi oala. stefan era tata, eu eram mama. si invers — pe toate sensurile. dom’le, dar nu uita niciodata cum le chema pe babe. care cu care era, si ce invarteau, cu cine se incuscreau… iar tatarasi-ul era burdusit de pensionari.

cel mai bine s-a scos — la varsta critica, aia de pe urma — tata. macar spre sfarsit ne-a lamurit cu toate: nemtii fusesera cei mai tari, nemtii erau cei mai tari, nemtii vor fi cei mai tari, toti lucrasera cu el la “tesatura”, toate erau curve, toti invarteau smenarii… ori erau jdani, ori tigani, ori homosexuali, ori negri… ceva aveau. si de nu aveau — le gasea. si asta de la bona lui, o nemtoaica pe mana careia crescuse, si care-l educase in spirit arian. nah, prima limba invatata — germana. banui ca deja stie ca “romania mare”, de la primul numar pana la cel din urma de l-a apucat s-a dus la ghena. numai ca, privit acum — ca si atunci — extremismul asta al lui era hilar. din tonul vocii pana la gestica. as vrea sa scapar un chibrit si sa-i aprind pipa.

(m)da

povestea asta a inceput cu fluturi in stomac. apoi… caci timpul fuge, se facu de trebuia sa plateasca acte prin care recunostea copiii. sa zicem — de doua ori. ca sa ridic orice suma alocata copiilor — imi trebuia acordul lui. iaca asa, dupa zece ani, ajuns-am eu sa dau un sms in stare de criza si sa intreb daca se insoara. cu mine. omul era in mijlocul saharei. no satellites orbiting. asa ca raspunsul veni dupa trei saptamani, dupa ce a intrat in tara. “da”. ce ma-sa “da”? uitasem complet ce-am intrebat. starea civila — inchisa, desi fusesem programati. “casa” intr-un final s-a deschis si in cateva zile m-am trezit ca mintea mea spunea sa nu ma duc la impartasit. si, totusi, am ingenuncheat. mama ne-a spus mereu sa ramanem independenti. sa nu ne “legam”. regula incalcata. apoi a aparut al treilea copil.

ne trezim dupa optsprezece ani alaturi (va rog, fara urari!), cu reguli de alea care par frumoase. sa nu te culci cu spatele la nevasta. si niciodata certati. si-mi aduce cafea la pat dimineata. singurul sfat — acorda libertati mari daca vrei sa le ai. regula respectata. altfel e institutie.

atatea suisuri si coborasuri, de-ajungi sa ametesti. exact ca atunci cand a inceput povestea. cu fluturi. numai ca in cap.

ce spunea mama — adevarat, desi acest om imi arata zilnic ce inseamna sa fiu bun parinte, sa fiu corecta cu mine insami, sa ma respect… si sa-mi tin gura.

metoda falsei ipoteze

imagineaza-ti ca esti pilotul unui avion care decoleaza de pe aeroportul chisinau la ora 7:00, face la 8:30 o escala la bucuresti si aterizeaza la roma la ora 10:45. in avion sunt 85 de locuri. cati ani are pilotul? (dintr-un manual de matematica)

post edit. varsta celui care citeste enuntul.

in zat.

dimineata — de nevoie. beau sa ma trezesc. la a treia tremur. mustesc in final de zi. si o iau de la capat. beau cafea de cand ma stiu. prima data cred ca la bunica-mea sau la madam helga. pe la 4 ani. la mine e placuta aia de seara. care iti aduce prieteni inspre noapte pentru o viata. cand povestile se spun cu sensurile de dupa zi. pentru povete de nopti albe. cea mai buna — cu zat. si aia la nisip, turceasca. bunica-mea ghicea. cu cana intoarsa, lasata la uscat. vedea drumuri, apocalipse si intalniri in prag de seara. viitor de ala de-l voiam. cu caimac si “bule”. sa aduca bani in casa. atatea sensuri si inceputuri intr-un rest. si-n carti, arar. cu unul de toba si una de inima rosie de se uita in casa. previziuni apuse si adeverite. si-apoi scapar un chibrit si ard tutun.

familia radei

la 3 ani si 9 luni. deja celebra familie a radei. adica eu. si restul — morti.

in euro.

din start sa spun ca XY e insurat. cu XX. permisiva. ca-n propozitiile de clasa I: el are amante. care-l suna. de dimineata, la 8. pana seara. tarziu. uneori cu voci ceva mai masculine. si toate-i cer. si el le promite ca maine — poate. nu se enerveaza. apasa pe end call. add contact detail — add field – mobile. toate au acelasi nume: banca. din cand in cand ni le arata mandru, cu scroll. peste 50. nah, acolo, un imprumut. in euro. si niste restante. cunoscatorii stie.

bifat 1

fetze de pensionari atunci cand, in mijloc de august, din spatele tramvaiului, se aude “steaua sus rasare”. dar cantat asa cum trebuie. de demult. bifat!

bularga county

multi stiti. copilaritul meu a insemnat, in timp: “insula”, printre vagoane si trenuri; visan, fugariti cu calul prin vie; manta rosie — cu sania, pana sub rotile camioanelor; campul imens din fata blocului, baltit — cu operatii pe broaste, cozi de salamandre; molda, cateaua; gabriel, plecat prea devreme; capacele de pe linia ferata; ala, braha, cu pechinezu’ crizat; vecinii in rama bucatariei; alalalt, leonte, de sub mine, si gainile lui, de nu puteam sa aerisim; “hemoroizii” de-i ceream la tonete; telefoanele nocturne la toti “cucu” din oras; hochei cu barele de la balustrada — iarna; “acopalipsa” lui stefan; dormitul la poligoane; bere cu rom si romparkin si diazepam; “vaca” cu par vopsit…; vuietul de la CET, cand primeam apa calda; radioul; casetele cu morgoth, ac/dc… si tuburile!!!… alea de erau singurele unde reuseam sa ne incalzim. si gasca aia imensa. respect!

cunosc

adevarul e in ochii celui care  il detine

luati si dati:

“there is only one sin, only one. and that is theft. every other sin is a variation of theft… when you kill a man, you steal a life. you steal his wife’s right to a husband, rob his children of a father. when you tell a lie, you steal someone’s right to the truth. when you cheat, you steal the right to fairness.”
(the kite runner — 2007)

de bine

cand ai timp, tu, profa de istorie, du putin copiii — asa, sa zicem, in excursii — pe unde au fost lagare de exterminare, gen sighet, ramnicu sarat, galati, aiud, craiova, brasov, oradea, pitesti… sarim penitenciare de reeducare, lagare de munca, inchisorile pentru femei, penitenciarele pentru minori. da?! pe astea nu le punem! si apoi sa povestim cat au suferit evreii din cauza romanilor. si cum a fost la auschwitz… mai pe la sfarsit. si apoi vezi la sighet pe o placa — metode de tortura. nah, in treacat. vreo cincizeci. apoi reia examenul ala de titularizare. si istoria romaniei. succesuri!

daca e like, sa fie si share

ca ne intreaba smiley pe fb — ce ai facut pentru tine azi? paaaai, s-o iau cu inceputul. m-am trezit la 4, ca, nah, unii lucreaza asa. pentru mine. am facut pipi si m-am spalat. si pe dinti. tot pentru mine. am operat corectura la un text — asa, cu sex — de bebe mihaescu. tot pentru mine. si apoi pregatit 2 copii de scoala. unul il tin acasa, ca nu mai am bani de gradi. sa zicem — tot pentru mine. bagat rufe in cuva, intins rufe, dat cu aspiratorul… alea-alea, ca altfel ma apuca criza — si pentru mine. gatit masa de pranz, ca ramasesm pe zero. hranit copii la pranz, culcat copil la pranz, facut teme (ca sa fiu linistita!) — deeeci, tot pentru mine. gatit masa de 18 — de data asta numai pentru mine. n-am iesit afara cu copiii, ca ploua. deci m-am jucat si — discret — alte teme. se pune tot pentru mine?! apoi hasles de 21. cu vase. spalat copii, bagat in pat. intre timp, fumat, ceva pipi si treaba mare — acu’ se pune, pentru mine! asa ca domnu’ maria, va rog, maine nu intrebati. recititi. maine e fara bebe. dar tot pentru mine.

mancare. de seara

se pune apa la fiert. se lasa sa dea in clocot, se adauga minim 100 ml de ulei. iar bagam clocot. ceva sare. nu conteaza gustul. si-apoi ti-o dau in ochi, tampit care ma crezi lesbiana ca am tatuaje si ca nu sunt homofoba! care ai jurat ca-ti omori fetele daca ai sa le vezi pe invers! si care m-ai si intrebat cum ar fi sa se dea unu’ la tine. cine dracu’ sa se uite? fatza ma-tii!

decat 1

sa-i spunem lui bebe (mihaescu) ca sacrum articulat nu e sacrul. si ca nu se pun mereu puncte de suspensie dupa orice fraza cu “dragoste/sex”.

www si sms 5

OM(î)G(î), OM(î)G(î), trebuie sa ma H(î)L(î)P(î)!!!

vrăjitoare 1

vrăjitoarele nu se nasc meşterițe. viaţa le învaţă. mai întâi — să-şi făurească transformări miraculoase. apoi, încet-încet, să farmece. şi te atrag. şi te încântă, te descântă. te amăgesc. şi-apoi din vraciul pe care-l crezi, te seduc. asemeneni diavolului. le-ai crede amăgiri, dar — vezi! — succubusul unelteşte deochi. te fac dator. şi nu acceptă bani calpi. te provoacă şi se luptă. de le vrei îmblânzite, să nu le persecuţi. îmblânzite le iubeşti. apoi devin magice. doar pentru cei ce reuşesc. doar pentru ultimii zmei.